Chuck Noland, un angajat al companiei Fed Express, duce o viaa destul de banala. Asta pâna când avionul în care se afla se prabuseste, iar el ajunge pe o insula pustie.

Aici, Chuck reuseste sa supravieuiasca timp de patru ani, dupa care se hotaraste sa-si caute drumul înapoi spre civilizaie. Un film cu Tom Hanks si Helen Hunt.

Tânarul maestru (Antena 1-1.00)

Ching si fratele sau, Tiger, sunt elevii unei scoli celebre de arte mariale. Într- o zi, Ching afla ca Tiger a fost alungat, deoarece a facut un lucru îngrozitor: a luat mita pentru a pierde în faa unui rival. El pleaca în cautarea fratelui sau, numai ca pe drum este confundat cu acesta si intra întro mulime de încurcaturi… În rolurile principale evolueaza Jackie Chan i Biao Yuen.

4603-310546-1.jpg8 mile (TVR 1- 23.10)

Jimmy Smith (Eminem, foto) e un tânăr obişnuit din Detroit, furios pe modul banal în care i se desfăşoară viaoea. Pentru a schimba ceva, apelează la singurul avantaj pe care îl are faoeă de cei din jurul lui: talentul său muzical. Astfel, deşi e alb, Jimmy participa la cea mai importantă competioeie de rap, un gen 23.10 muzical specific celor de culoare.

Angele si lupii (TVR 2 -20.10)

La sfârsitul Primului Razboi Mondial, Angele, o tânara dintr-un orasel montan francez, dispare în padure. Jan darmii si logodnicul ei o cauta zile în ir, în zadar. Dupa o vreme, ei afla ca Angele a fost salvata de Giuseppe, un tânar ciudat, care traieste sin gur în muni împreuna cu lupii pe care i-a domes ticit. Un film cu Laetitia Casta si Jean-Paul Rouve.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

4603-310547-2.jpgCel alb, cel galben, cel negru (Naţional TV-20.15)

Împaratul Japoniei îi trimite în dar presedintelui SUA un armasar asiatic. Animalul însa e rapit pe drum de trei tâlhari, care cer o rascumparare de 500.000 de dolari. Cei trei hoi sunt Albul, un cleptoman vestit, Galbenul, un samurai japonez, si Negrul, un serif cam împiedicat. Filmul este o comedie savuroasa cu Giuliano Gemma (foto), Tomas Milia si Eli Wallach.

4603-310548-3.jpgS.W.A.T – Trupe de elita (Antena 1-20.30)

Dan (Samuel L. Jackson), Jim (Colin Farrell) şi Chris (Michelle Rodriguez, foto), membrii unei trupe de elita SWAT, trebuie sa asigure paza unui traficant de droguri care este transportat la o închisoare federala. Prizonierul a promis o recompensa uriasa celui care îl va elibera, lucru ce trage atenia tuturor criminalilor din SUA.

4603-310549-4.jpgTeoria unei crime (CineStar-22.00)

Viaa detectivului David Secca se schimba brusc atunci când descopera într-o cutie o poza cu un barbat care ine o pusca fixata în dreptul presedintelui John F. Kennedy, exact în ziua asasinarii acestuia. Pentru a verifica autenticitatea fotografiei, David cere ajutorul profesorului Steve Lynde. Împre una, ei fac descoperiri terifiante. În rolurile principale evolueaza actorii Chris Noth (foto) si Carl T. Evans.

Decizia luată de Ministerul Culturii după ancheta Libertatea privind biletele revândute de la Castelul Peleș: „Vom înainta raportul către organele judiciare”
Recomandări
Decizia luată de Ministerul Culturii după ancheta Libertatea privind biletele revândute de la Castelul Peleș: „Vom înainta raportul către organele judiciare”

4603-310550-5.jpgPoveste trasnita de Craciun (Prima TV-20.30)

Francis e un prezentator cinic si încrezut. Visul lui, de a obine cât mai repede o promovare, îl face sa-si piarda iubita si îl îndeparteaza de familie. Însa totul se schimba odata cu venirea Craciunului. Francis e vizitat de fantoma mentorului sau, care îl avertizeaza ca în viaa exista lucruri mult mai importante decât succesul profesional. Un film cu Bill Murray (foto) si Robert Mitchum.

4603-310551-6.jpgRazbunarea (PRO Cinema-23.00)

Colin Diamond descopera ca soia sa are o aventura cu un francez chipes. Dornic de razbunare, soul încornorat îţi pune prietenii sa-l sechestreze pe amant. Dar dupa ce acesta din urma e capturat, în sufletul lui Colin începe o lupta între sentimentele de ura şi remuşcare. Un film cu John H4603-310552-7.jpgurt (foto) si Tim Roth.

Poarta de îmbarcare

Sandra are o aventura pasionala cu Miles, un om de afaceri înstarit. Femeia a mai avut un iubit, Lester Wang, un asasin platit, care primeste misiunea de a-l ucide pe Miles. Povestea se complica atunci când Sue, fosta so- ie a lui Lester, intra în scena si le întinde tuturor o cursa. Un film cu Asia Argento (foto), Michael Madsen si Kelly Lin.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Libertateapentrufemei.ro
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
Adevarul.ro
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
CNA intervine în scandalul momentului: „Derapaje din discursul public, manifestate prin ameninţări şi atacuri directe la adresa jurnaliştilor şi a profesiei de jurnalist...” De nebănuit unde s-a ajuns acum, după clipul video VIRAL făcut public de George Simion

A fost condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o și a petrecut 38 de ani după gratii. Cum au descoperit procurorii adevărul
Observatornews.ro
A fost condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o și a petrecut 38 de ani după gratii. Cum au descoperit procurorii adevărul
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI