În relaţii bune cu MM

L-a vizitat soția! Gică Popescu și-a chemat nevasta la Rahova
Reprezentanţii Penitenciarului Rahova au reacţionat faţă de informaţia că Mihai Stoica (foto) şi Gică Popescu au avut un conflict săptămâna trecută. Aceştia susţin că nu există nici o sesizare în acest sens şi că MM n-a solicitat să fie schimbat din camera în care se afla şi Gică Popescu. Săptămâna trecută, Miron Cozma a afirmat că Stoica şi Gică Popescu s-au certat la cutiţe. Cei doi sunt închişi la “Rahova”, după ce, la începutul lunii martie, au fost condamnaţi în “Dosarul transferurilor”.L-a vizitat soția! Gică Popescu și-a chemat nevasta la Rahova

Judecătorii îl ţin pe jar pe Copos

Închis la Penitenciarul Rahova, de lângă Bucureşti, ca urmare a condamnării sale la trei ani şi opt luni de închisoare, primită în dosarul transferurilor de jucători, George Copos (foto) e ţinut în şah de judecătorii Tribunalului Bucureşti, care l-au cercetat pentru evaziune fiscală de peste un milion de euro, de pe urma închirierii ilegale a unor spaţii comerciale ce aparţineau Loteriei Române. Magistraţii au amânat ieri, pentru a treia oară, pronunţarea în acest dosar în care, iniţial, fostul patron al Rapidului a fost pedepsit cu patru ani de închisoare cu executare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro

Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Libertateapentrufemei.ro
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
Adevarul.ro

Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro

CNA intervine în scandalul momentului: „Derapaje din discursul public, manifestate prin ameninţări şi atacuri directe la adresa jurnaliştilor şi a profesiei de jurnalist...” De nebănuit unde s-a ajuns acum, după clipul video VIRAL făcut public de George Simion

S-a apucat să îşi renoveze noua sa casă, când a dat peste o adevărată comoară în pereţii locuinţei din Spania. Dezamăgirea pe care a trăit-o la scurt timp
Observatornews.ro
S-a apucat să îşi renoveze noua sa casă, când a dat peste o adevărată comoară în pereţii locuinţei din Spania. Dezamăgirea pe care a trăit-o la scurt timp
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI