Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat ieri la Bruxelles că Alianţa este pregătită să trimită trupe în Turcia pentru a-şi apăra aliatul din flancul sudic, după ce avioane ruseşti au încălcat spaţiul aerian turc.
“NATO este pregătită să-şi apere toţi aliaţii, inclusiv Turcia, împotriva oricăror ameninţări. Alianţa Nord-Atlantică a răspuns deja, sporindu-şi capacitatea, abilitatea şi nivelul de pregătire în a mobiliza forţe, inclusiv în sud, inclusiv în Turcia”, a declarat Stoltenberg înaintea reuniunii miniştrilor apărării pe tema crizei din Siria.
Acesta a subliniat totodată că atacurile aeriene şi cu rachete de croazieră ale Rusiei reprezintă “motive de îngrijorare”.
Însă, Kremlinul nu şi-a lăsat mult aşteptat răspunsul. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat ieri, la rândul lui, că apropierea infrastructurii militare a Alianţei Nord-Atlantice de graniţele Federaţiei Ruse este regretabilă şi va antrena măsuri de răspuns.
Rusia şi-a intensificat atacurile
În ciuda criticilor internaţionale, Rusia şi-a intensificat în ultimele zile atacurile. Potrivit ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, aviatia rusă a lovit, în total, de la 30 septembrie nu mai puţin de 112 poziţii ale grupării jihadiste Statul Islamic.
În plus, patru crucişătoare ale flotei ruse la Marea Caspică au lansat miercuri dimineaţă primul atac de pe mare, trimiţând 26 de rachete de croazieră Kalibr asupra a 11 ţinte, testând astfel pentru prima dată acest tip de arme.
Mai mult, în afară de rachete, se pare că Rusia a instalat şi un sistem avansat de radar în toate instalaţiile siriene importante, militare şi industriale. Sistemul de radar acoperă nordul şi sudul Siriei, fiind capabil de a detecta mişcările de trupe sau de avioane în apropierea graniţelor Siriei.
Totodată, Şoigu a anunţat că următoarele operaţiuni militare ruse în Siria vor fi sincronizate cu operaţiunile terestre ale armatei siriene, iar forţele aeriene ruse vor susţine în mod eficient ofensiva armatei siriene.
Cei mai duri luptători, trimişi în Siria
Pe de altă parte, presa britanică a anunţat că Kremlinul a trimis în Siria şi unitatea de elită rusă Speţnaz, alături de un batalion paramilitar sub acoperire, pentru a da lovitura de graţie atât jihadiştilor din Statul Islamic, cât mai ales rebelilor care se opun preşedintelui Bashar al- Assad.
Grupaţi sub titulatura oficială de Voiska Spetsialnogo Naznacheniya, pe scurt Speţnaz, luptătorii ruşi fac parte din cea mai dură unitate de comando din lume, cunoscută pentru acţiunile războinice din Daghestan, Cecenia sau Osetia.
“Sunt trimişi acolo pentru a lichida rebelii care nu au fost atinşi de atacurile aeriene, să solicite atacuri aeriene, să elimine profesionist pe oricine reprezintă o ameninţare la adresa preşedintelui Assad, prin orice mijloace. Tot ce face Rusia în prezent are ca scop consolidarea sa în Orientul Mijlociu”, a declarat o sursă militară pentru tabloidul britanic Daily Mirror.
Cu toate acestea, preşedintele rus susţine că operaţiunile militare desfăşurate în Siria au ca scop principal eliminarea teroriştilor Statului Islamic şi stabilizarea păcii, în timp ce Occidentul are o cu totul altă părere. Fapt pentru care Statele Unite au anunţat că nu vor coopera cu Rusia atât timp cât această ţară îşi continuă “strategia greşită” în Siria.
“Rusia are o strategie greşită în Siria, avioanele ruse continuă să bombardeze, dar nu ţinte ale Statului Islamic”, a afirmat seful Pentagonului, Ashton Carter, făcând referire, de asemenea, la faptul că, de fapt, ofiţerii militari ruşi şi sirieni lucrează împreună pentru a menţine regimul dictatorului sirian Bashar al-Assad, care ar fi reprimat sângeros opoziţia din ţară, şi pentru a respinge un posibil atac al NATO şi al Statelor Unite.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI