Proprietara a mai avut un azil care funcţiona ilegal
Culmea, proprietara azilului ilegal se declară nevinovată, deşi nu e la prima abatere. Cornelia Zidaru (foto) a avut un alt azil clandestin până în vara anului 2011, când în urma unui control a fost amendată, iar locaţia a fost închisă.
Prinsă din nou, femeia spune că bătrânii erau îngrijiţi: “Nu am greşit cu nimic, ce dacă nu am acte? Am contracte cu beneficiarii pentru pensiile lor, îmi dădeau cât avea fiecare, 800 de lei, 1.000 de lei…”.
Femeia s-a ales cu dosar penal pentru lipsire de libertate, mai ales că există informaţii că bătrânii erau şi sedaţi ca să nu realizeze ce li se întâmplă.
Prezentarea pe internet, o minciună sfruntată: «Părinţii noştri se vor simţi ca în sânul familiei»
În prezentarea de pe un site de specialitate, pensiunea Alex & Mony e prezentată ca un loc în care oricine ar vrea să se relaxeze.
“Are o ambianţă plăcută, părinţii noştri se vor simţi ca în sânul familiei, este situată într-o zonă foarte liniştită şi superfrumoasă, la marginea pădurii Păuleşti, Prahova, la 60 de kilometri de Bucureşti. La noi, cei dragi dumneavoastră vor beneficia de condiţii deosebite de cazare, supraveghere 24 de ore. Clădire şi mobilier noi. Relaxare şi plimbări la pădure, mers la biserică duminica”, se arată pe site.
Potrivit aceleiaşi surse, preţul pentru aceste servicii este cuprins între 1.000 şi 2.000 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro