„Întuneric în Culori” se bucură și de amprenta magicelor tobe ale lui Ovidiu Lipan „Tandarica”, regele tobelor din România, care adaugă un plus de savoare și originalitate piesei prin ritmurile sale nebune.
Acesta este prima colaborare oficiala a legendarului tobosar, Ovidiu Lipan ‘Tandarica’, cu o trupă românească. „Intuneric în Culori” este o piesă pozitivă, plină de energie, o declarație de dragoste la adresa vieții în primul rând și o declarație de dragoste către o femeie, care i-a marcat iremediabil viața prin a-l iniția în taina iubirii și a-i da o șansă la fericire.
În ultima perioadă Bosquito vizitează întreaga țară având concerte în fiecare săptămână, iar în toamna Bosquito prezintă noul material discografic în ceea ce se dorește a fi cel mai mare și complex turneu vizând 30 de orașe importante din țară și Republica Moldova, culminând cu recitalul extraordinar de la Sala Palatului București.
Prinși între două concerte din sudul României, ei ne-au declarat: „Această piesă cânta povestea iubirii într-o lume a mercantilului. Este o declarație de dragoste la adresa vieții surprinzând energia și puterea pe care ți-o dau sentimentele simple dar atât de complexe și adânci în esență.”