La 7 ani «preda» educaţia fizică
Sacrificiile pe care le făcea încă din acea vreme sportiva poreclită “Piciul” i-au uimit pe dascăli. “Am rămas impresionată de cât muncea şi de rezultatele pe care le realiza. Larisa era un copil care ţinea în el durerea. Niciodată nu s-a plâns, niciodată nu s-a dat bătută. Îmi aduc aminte că venea la şcoală cu mâinile umflate, cu bătături… Încă se vedea pudra albă pe care o folosea la antrenamente şi mereu o dădeam exemplu în faţa clasei. O rugam să le arate colegilor cum arată mâinile muncite la o vârstă fragedă. La orele de educaţie fizică aveam un ajutor de nădejde: vorbesc despre Larisa, care ţinea toată ora şi le explica colegilor cum trebuie să realizeze corect anumite anumite exerciţii de mobilitate”, rememorează Maria Avram.
Îi plăcea mult să cânte
Sportul nu a fost singura materie pe placul Larisei Iordache în timpul şcolii primare. “Chiar dacă era mai tot timpul plecată, Larisei îi plăcea foarte mult matematică şi muzica. Avea voce, ritm şi cânta mereu cu bucurie şi cu zâmbetul pe buze «Vine, vine primăvara!»”, a declarat învăţătoarea Maria Avram.
Prima vizită la sală, un eşec
Între Larisa Iordache şi gimnastică nu a fost dragoste la prima, ci la a doua vedere. “Avea cinci ani cand am invitat-o alături de bunică în sala de gimnastică. Când a intrat, era foarte supărată şi afectată. Spunea că nu-i place şi că nu-i de ea. Câteva zile mai târziu a venit cu mama, am lăsat-o să se dea de câteva ori pe bară şi era atât de bucuroasă încât direct de pe bară a început să strige «Mamă, mamă, eu nu mai plec de aici, vreau sa ajung o mare gimnastă!»”, ne-a declarat Mariana Câmpeanu, antrenoare la CS Dinamo, primul profesor al Larisei.
FOTO: DAN BISTRIŢEANU