”Rememorarea evenimentului istoric de importanță națională și europeană a Tratatului de la Trianon din anul 1920 prin care erau consfințite granițele României rezultate în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918″,spune deputatul independent.
Proiectul prevede și pedeapsa cu închisoarea pentru contestatarii Trianonului și a istoriei asupririi maghiare asupra românilor din Transilvania. „Pentru a pune capăt contestării Trianonului care reprezintă negarea efectivă a existenței statului român, precum și emiterea de pretenții teritoriale asupra granițelor sale legitime, proiectul de lege prevede că orice manifestare publică, mediatică sau culturală de orice tip de contestare a Tratatului de la Trianon este interzisă sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, spune liderul naționalist.
Deputatul mai arată în expunerea de motive că „proiectul prevede că arborarea însemnelor de doliu și/sau transmiterea de mesaje negative la adresa Tratatului de la Trianon cu ocazia Zilei de 4 Iunie sunt interzise sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani”.
De asemenea, proiectul PRU mai conține un articol prin care contestarea istoriei asupririi maghiare asupra românilor din Transilvania este interzisă sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Diaconu justifică această măsură pentru a combate falsificarea istoriei și deturnarea ei de la faptele reale pentru a putea îndeplini visul actual al clasei conducătoare a Ungariei și a politicienilor maghiari din România, acela de rapt teritorial, urmărindu-se o nouă epocă de asuprire a românilor din Transilvania.
„Ca dovadă a necesității acestei legi stă și faptul că un proiect similar, susținut de nu mai puțin de 90 de senatori, a fost retras de către inițiatorul său la manevrele UDMR care s-a opus până și dezbaterii proiectului pe motiv că ‘nu numai că nu suntem de acord cu acest proiect, dar va îngreuna relațiile noastre cu celelalte partide și va avea un efect negativ și asupra relațiilor româno-maghiare’, după cum a declarat liderul UDMR de la Senat, Marko Bela”, explică liderul PRU.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro