Alexandra Gavrilă, o tânără din Tulcea, ne-a povestit calvarul ei început în urmă cu doi ani, când s-a despărţit de iubitul său de atunci.
“Sunt ameninţată cu moartea, hărţuită, lovită, mi-a distrus maşina de câteva ori”, a povestit Alexandra, care, în cei doi ani, a obţinut un ordin de restricţie, a chemat poliţiştii de opt ori prin numărul de urgenţă 112 şi a depus mai multe plângeri la adresa fostului ei iubit.
“Plângerile au fost însoţite şi de certificat medico-legal, dar nu s-a luat nici o măsură. Mă aştept la orice din partea lui şi la indiferenţă din partea poliţiştilor“, susţine femeia, care la începutul acestei săptămâni a fost din nou atacată şi desfigurată în urma bătăii primite de la fostul său concubin.

17 dosare penale pe numele lui

În mod şocant, oamenii legii din Tulcea confirmă faptul că au înregistrat 17 dosare penale pentru reclamaţii depuse de tânără, iar fostul ei partener este în continuare cercetat pentru ameninţare, distrugere, loviri sau alte violenţe şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.
Poliţiştii susţin că legea nu le permite să facă mai multe de atât, iar mai departe ar fi treaba procurorilor. Potrivit statisticilor unor asociaţii nonguvernamentale, în România, în decursul a nouă luni, mai mult de 130.000 de apeluri la 112 reclamau intervenţia poliţiei pentru agresiuni în familie. Din acest număr, doar 12.000 se reflectă şi în statisticile forţelor de ordine.
În 2012, un fost agent de poliţie şi-a împuşcat mortal fosta soţie şi pe o colegă a acesteia, chiar la locul lor de muncă, coaforul Perla din Bucureşti. La scurt timp, autorităţile au introdus în lege ordinul de restricţie, însă bucata de hârtie nu pare să aibă nici o valoare în ochii agresorilor.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI