Căsătoriţi civil din 2006 Liana şi Adrian Ungur s-au cununat religios,sâmbătă,  în oraşul Piteşti. Cei doi miri au atras privirile curioşilor aflaţi în centrul oraşului, atât datorită faptului că sunt două nume cunoscute în lumea tenisului, cât şi pentru că socrul mic a fost nimeni altul decât Ilie Balaci,  fosta mare glorie a Universităţii Craiova, iar naşii celor doi miri, Catrinel şi Gabriel Trifu. Mireasa a purtat o rochie superbă, din dantelă franţuzească, realizată la casa de modă a surorii ei, Lorena Trică.
”A fost dorinţa Lianei, ca eu să mă ocup personal de realizarea rochiei ei de mireasă. Am început să lucrăm la această rochie încă din luna martie, iar dantela pe care am folosit-o a fost adusă din Franţa”, a declarat Lorena Trică pentru Libertatea care ne-a oferit şi amănănute despre modul în modul în care a decurs nunta surorii ei. ”Toată lumea s-a distrat pe cinste. Atmosfera a fost întreţinută de Tinu Vereşezan şi Mariana Ionescu Căpitănescu, dar şi de un DJ extraordinar”, a povestit Lorena. Şi cum tradiţia spune că la orice nuntă de români, mireasa trebuie să fie ”furată” şi apoi răscumpărată de ginere, de această treabă naşa, Catrinel Trifu s-a ocupat personal, iar ginerelui şi naşului li s-a cerut să cânte piesa ”Drumurile noastre”, ca drept răscumpărare a miresii. Între nuntaşi s-au aflat şi alte nume sonore ale sportului românesc precum: Negrilă, Manu, Frăsineanu dar şi Horia Tecău, care a fost cavaler de onoarea, în vreme ce iubita acestuia a jucat rolul de domnişoară de onoare.

Foto: Hrisi Udrescu

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI