Liber la cuvânt | De ce am fi veseli?

Aflat într-o scurtă vizită în România, magnatul Luciano Benetton a mărturisit: “În nici o altă ţară unde am fost să îmi inspectez afacerile nu am întâlnit atâta deznădejde, pesimism şi lipsă de orizont precum în România. Aici am angajaţii cei mai trişti!”. Când am scris că Marea Britanie a introdus alături de PIB conceptul de “Indicele Fericirii Naţionale” (IFN) – care ia în calcul sănătatea, educaţia şi bunăstarea psihologică -, a zis lumea că m-am ţăcănit. Ce, ăsta-i lucru serios? Ba e cel mai serios lucru din lume pentru că politica se face oficial în numele poporului, pentru propăşirea şi fericirea lui. Dacă ar fi să ne uităm pe topurile fericirii, realizate an de an de organizaţiile internaţionale, în vârf se situează elveţienii şi austriecii. Cei mai nefericiţi oameni de pe pământ sunt locuitorii din Zimbabwe şi Burundi (Africa). România se află pe unul dintre ultimele locuri ale topului, nivelul de fericire a populaţiei situându- se aproape de limita negativă. Nu avem motive să fim fericiţi şi am mai scris despre asta în nenumărate rânduri. În mod logic, suntem trişti. Adică: supăraţi, mâhniţi, amărâţi, abătuţi, melancolici, deprimaţi… Declaraţia lui Benetton e crudă, dar adevărată. Nu i-au trebuit decât câteva minute să-şi dea seama că suntem o ţară în genunchi, un popor demoralizat, un neam care parcă-şi aşteaptă sfârşitul. Cea mai dramatică observaţie este: lipsă de orizont! Şi este cea mai gravă. Lipsa speranţei e ucigătoare. O altă Cortină de Fier, de data asta nimicitoare, s-a aşezat peste noi: deznădejdea cronică!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro