“Deştept şi drept”, aşa s-ar traduce “Smart & Right”, sloganul ales de tinerii PDL-işti în noile culori, verde şi albastru. Fie vorba între noi, e chiar bun. De deşteptăciune avem nevoie, iar de dreptate, cu atât mai mult, cuvântul “drept” putând fi asociat şi cu dreapta pe care susţine că o reprezintă PDL. Deci nu-i rău, deşi prezintă un handicap pentru România. E în engleză, iar în ţărişoara noastră electoratul nu-l citeşte pe Shakespeare în original. Dar nu aceasta e chestiunea în discuţie. Românul are propriile sale păreri despre dreptate, iar dintotdeauna, indiferent de guvernare, justiţia a fost văzută ca o plagă imposibil de vindecat. Doar trei oameni, trei mari personalităţi ale acestei ţări au reuşit să impună românilor noţiunea de justiţie, de cinste şi de corectitudine: Vlad Ţepeş, Alexandru Ioan Cuza şi Mareşalul Ion Antonescu. Dacă în cazul lui Ţepeş şi al lui Antonescu datele sunt clare, nu acelaşi lucru se poate spune despre domnul Unirii. “Ocaua lui Cuza” şi cinstea lui au fost distruse de un regim corupt şi de camarila domnului, care împărţea favoruri contra unor sume de bani colosale. Dar, cu toate acestea, a rămas în memoria colectivă, în imagologie drept un domnitor însetat de dreptate. Şi Traian Băsescu a ajuns la Cotroceni printr- un mesaj justiţiar: “La ţepe, în Piaţa Victoriei”. Apel anticorupţie are şi Corneliu Vadim Tudor – “Sus patria, jos mafia” – care a fost pe punctul să înfiinţeze şi o puşcărie. Dan Diaconescu, prin portavocea Sorin Ovidiu Bălan, răscoleşte şi el electoratul cu sloganul: “Banii înapoi şi la puşcărie”. Dreptatea rămâne încă o miză electorală, pentru că justiţia e chioară!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro