Se spune că eşti ceea ce mănânci. De altfel, a apărut în Occident o carte cu acelaşi nume care a făcut destule furori. Mâncarea ţine de o anumită identitate, de aceea există şi ceea ce se numeşte cultură gastronomică. Încerc după anii de comunism să recuperez. M-am săturat de puii congelaţi, de creveţii vietnamezi şi de hamsii. Am mâncat într-o vară la mare atâtea hamsii prăjite de credeam că o să-mi crească solzi pe spate. Că o să luminez şi din mormânt…
M-au învăţat şi pe mine unii oameni mai deştepţi şi am început să ştiu ce să comand prin cârciumi şi restaurante. De fapt, e logic, doar nu o să îngurgitez friptură cu cartofi prăjiţi sau şniţele, ori ceea ce de obicei se găteşte în- tr-o familie, acasă. N-am ajuns la performanţele lui Pleşu, dar sunt şi eu un mic gurmand. Am învăţat bucătăria italienească la “Perche No”, la Bebe şi Tudor, dar ieri, un alt amic, Jean, m-a lăsat mască. Patronul de la “Pane e Vino” de pe Popa Nan nr. 48 mi-a dat să mănânc burrata. Hai, nu râdeţi ăştia care ştiţi! Burrata este o brânză italienească proaspătă, preparată din mozzarella şi smântână. Învelişul exterior este solid şi constă din mozzarella, iar în interior e smântână. O nebunie! Şi ca să mă dea pe spate cu tot, mi-a servit burrata cu muguri de capere! Caperele sunt fructul unui arbust mic, mediteraneean. Uite cum o mâncare simplă, bănuiesc că iniţial era apanajul celor săraci, poate fi aşa delicioasă. Nu-i, la urma urmei, o mare şmecherie: o brânză şi câţiva muguri muraţi. Dar e aşa răcoritoare şi săţioasă! Uite că alţii pot!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI