Liber la cuvânt | De ce postim?

Azi începe Postul Crăciunului. O întrebare aproape firească în această lume din ce în ce mai desacralizată: de ce ţinem post? Cunosc o mulţime de cuconete care se jură băţos că nu pot ţine post, “mor fără carne”, dar şi cohorte de bărbaţi care ţin post, dar nu şi sexual, pentru că, vezi, Doamne, nu pot. Creştinii ţin post ca pe jertfă bine plăcută în faţa lui Dumnezeu, ca pe un act de pocăinţă pentru păcatele săvârşite. E o luptă duhovnicească, e un selfcontrol dacă doriţi. O luptă cu poftele, o întrecere între spirit şi materie, între voinţă şi rugăciune şi, popular să-i spunem, stomac, burdihan. Nu-i loc şi nici nevoie să facem dogmatică, teologie înaltă. E simplu, ca la atletism sau ca la orice sport. Nu poţi fi recordmen din prima zi, îţi trebuie antrenament! Ei bine, postim ca să ne întărim spiritual. Postul nu înseamnă exclusiv a nu mânca ouă, lapte, carne. Ce folos că nu consumi carne, dacă mănânci până plesneşti două kilograme de cartofi sau o tonă de fasole? Ce folos poţi avea dacă ţii post doar trupeşte şi nu te rogi, nu încerci să fii mai bun. Acest tip de post e doar o cură de slăbire, nimic altceva. E doar o detoxificare a organismului, iar medicii au demonstrat rolurile curative ale postului. Deşi unii nu cred, creştinismul este logic. Postul nu este o condiţie sine qua non a mântuirii. Pentru că asta ar însemna că automat, matematic s-ar mântui din prima vegetarienii! Postul e o faptă bună, e o şlefuire a corpului, un exerciţiu spiritual de dominare, de educare a trupului, un sacrificiu benevol. O tentativă de a ne înscrie în şcoala de sfinţenie. Rugăciune, fapte bune. Măcar să încercăm!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro