Liber la cuvânt | Ţărăniştii de altădată

Deşi se spune că unui bărbat îi este ruşine să-şi amintească când a luat prima oară o boală venerică, eu unul recunosc. Din 1990 şi până hăt în 1997, am fost ţărănist. Am fost atras de intransigenţa mesajului anticomunist, de oameni precum Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Ion Diaconescu şi mulţi, mulţi alţii. E drept că unii dintre veteranii partidului discutau ore-n şir cum să-i învingă în alegeri pe duşmanii lor liberali, de parcă FSN-ul comunist nici nu exista. Sau că unii “tineri” ai partidului nu prea ieşeau afară din sediu când ploua, de frică să nu se electrocuteze de la gradele pitite. Dar asta nu conta atunci! PNŢCD era ăl mai al dracu partid anticomunist. Până şi liberalii, mult mai la dreapta încă din istorie, păreau mici colaboraţionişti…
Am scris în “Drep-tatea”, am înfiinţat organizaţia de elevi şi de tinerat, stăteam la sediu mai mult decât acasă. Ţin minte că am fost cu Corneliu Coposu la Sighetu Marmaţiei să vedem cimitirul foştilor deţinuţi politici. În semn de respect şi de veşnică pomenire, maramureşenii ne-au împărţit gogoşi. Am mâncat ca atârnător pe lângă Senior atâtea gogoşi, încât şi astăzi îmi vine rău numai când mă gândesc! Am fost în campanie electorală cu inegalabilul poet creştin Ioan Alexandru, cu Liviu Petrina… Ce vremuri!
Sfârşitul este cunoscut! Câteva lepre s-au îmbogăţit în posturi guvernamentale, iar tinerii, printre care şi eu, s-au detaşat de ţărănişti cu scârbă.
Astăzi, trei fracţiuni se bat pe un cadavru. Dreapta nu poate fi regenerată, mai ales plecând de la ţărănişti. Lăsaţi partidul în pace, să doarmă în cărţile de istorie! A obosit de mult!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro