Am fost invitat la B1TV să discutăm despre vrăjitoare. Subiectul pregătit de amicii de la televiziune devenise şi mai tentant, pentru că deputatul rromilor, Nicu Păun, a anunţat că va depune în Parlament un proiect de lege prin care vrăjitoria să fie condamnată cu 15 ani de închisoare. Vrăjitoarele n-au avut o viaţă bună niciodată. Pe vremuri erau ucise cu pietre: “Şi bărbatul, şi femeia, oricare dintre ei, se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideţi, că vinovaţi sunt (Levitic 29, 27)”. Ordinul era clar: “Pe fermecători nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18)”. Toleranţi, creştinii nu i-au mai ucis, dar li s-a interzis prin canoane să mai fie primiţi în Biserică şi împărtăşiţi. Deci, din acest punct de vedere, vrăjitoarele o duc astăzi ca-n sânul lui Avraam. Să fim serioşi! Juridic, Nicu Păun nu are nici o şansă. Nu poţi interzice un ritual oricât de abject sau straniu este! Va fi invocată tradiţia, dar şi drepturile religioase ale omului. De fapt, nu există nicăieri în lume o lege împotriva vrăjitoriei, decât poate în Arabia Saudită. De ce vrăjitorie putem vorbi, când lumea occidentală a aprobat existenţa unor biserici ale lui Satan? Nici nu este necesară o astfel de lege. Chiar aş vrea să văd un jurist – oricât de eminent ar fi el – cum poate încadra vrăjitoria, ocultismul! E de ajuns Codul Penal, unde este un articol despre înşelătorie.
Avem legi! Ca un făcut, ieri, câteva vrăjitoare au fost reţinute de Poliţie. Semn că nu-i nevoie de artificii legislative ale lui Nicu Păun, de altfel, un tip frecventabil. Să mai zică acum vrăjitoarele că n-am putere! Le-am prezis/ghicit că ajung la bulău!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro