Este ora 10.00. La etajul unu al clubului Dinamo, în faţa unui calculator aşezat pe un birou de lemn, instructoarea sportivă Viorica Susanu “coordonează” loturile dinamoviste de kaiac- canoe, nataţie, tir şi gimnastică. Fosta canotoare, cvadruplă campioană olimpică, este deja de două ore la muncă şi se pregăteşte de o întâlnire cu “şefa”, chestorul Elisabeta Lipă. “Programul este de opt ore. Dacă e nevoie, stăm şi suplimentar. Pe lângă cele patru secţii de care mă ocup, ce ţine de bazinul de înot e tot în grija mea. A fost o mărire de salariu, nu zic nu, dar au crescut şi responsabilităţile”, explică Susanu. Săptămâna de lucru debutează cu o întâlnire cu antrenorii celor patru secţii sportive, unde se discută problemele apărute: “Dacă se poate, rezolv eu. Dacă nu, dacă ţine de financiar, găsim soluţii şi le propunem pentru a fi aprobate”.
Este de 16 ani în Ştefan cel Mare
Fosta canotoare ne c o n duce şi spre sălile de antrenament. În bazinul de înot este o grupă de copii, de poloişti, care se antrenează de zor. La gimnastică, sala e plină de micuţe sportive care visează să devină Nadia Comăneci. “Şi fata mea Irina (n.r. – 3 ani) face gimnastică, dar acum e în vacanţă, la bunici”, spune Susanu, în timp ce e înconjurată de micuţele sportive. Apoi, completează: “Am făcut rost de o sponsorizare pentru ele şi, după ultimul concurs, au fost în Bulgaria. Un cantonament de refacere. Merită! Au şcoală, apoi patru ore stau în sală. E greu!”. Multiplă campioană olimpică, Viorica Susanu ar fi putut sta acasă, să cheltuiască banii pe care îi primeşte din renta viageră. Dar n-a vrut. “După atâţia ani de sport, în care munceşti din greu, cum să stai degeaba? Nu se poate. Şi, în plus, simt că trebuie să şi dau ceva înapoi sportului”, spune canotoarea, care a ajuns la Dinamo acum 16 ani.
Susanu (dreapta) şi Georgeta Andrunache după triumful de la Olimpiada din 2008
fotografii: Marian Burlacu