Un proiect inovator „made in Romania”
O companie din Cluj-Napoca, ZA Cloud , specializată în dezvoltarea de aplicații web și mobile, vrea să schimbe radical modul în care utilizatorii interacționează cu conținutul online. În timp ce giganții online ca și Google sau Microsoft au monopolul absolut al motoarelor de căutare și al publicității online, acest start-up inovator încearcă să schimbe nu doar tehnologiile, ci chiar modul în care utilizatorii au access la informație.
„La fel cum am fost obișnuiți zeci de ani să folosim mouse-ul pentru a mișca cursorul pe ecran și acum ni se pare firesc să folosim dispozitive touch-screen, la fel se va schimba și modul în care vom căuta informația pe Internet. Sau mai bine zis, modul în care informația ne va căuta pe noi, într-un mod activ, unic și relevant„, potrivit lui Emil Ștețco, clujeanul care a fondat compania ZA Cloud.
„Platforma inteligentă MediaServista pornește de la ideea că informația online crește exponențial în fiecare zi și la fel crește și timpul petrecut de utilizatori pentru a găsi informația relevantă. Fie că suntem în căutare de știri, vacanțe, produse sau divertisment, interacțiunea noastră în online lasă urme doar pentru motoarele de căutare, care încearcă să ne livreze publicitate contextuală, sperând să nimerească ceea ce am dori noi să cumpărăm. Cei care publică informația pe web nu învață din preferințele noastre. Rezultatul este că utilizatorii găsesc dificil informație utilă și cei care publică informația investesc mult în publicitate și promovare, pentru a ajunge la audiența dorită.
Și de aici ne-a venit ideea de a crea prima aplicație din România care învață preferințele utilizatorilor, MediaServista.„
Inteligența artificială, la un click distanță!
Aplicația MediaServista folosește tehnici avansate de Procesare Naturală de Limbaj (Natural Language Processing – NLP), Învățare Automată (Machine Learning) și Analiză Predictivă (Predictive Analysis). Algoritmii au fost dezvoltați de ZA Cloud timp de aproape doi ani, cu o echipă de 4 programatori pasionați, care sunt și fondatori ai companiei.
Emil Ștețco, CEO și fondator ZA Cloud: „În prezent aplicația MediaServista este ușor de implemetat pentru orice publicație online sau platformă de video-on-demand. Inițial am dezvoltat o aplicație de mobil pentru Android în anul 2012, numită 24Buzz, pentru a testa algoritmii având ca surse toate publicațiile online din România. Am rebranduit aplicația în Știrili în anul 2013, apoi am conștientizat potențialul și am creat platforma cloud MediaServista, care se poate integra cu orice website și poate fi accesibilă pe orice platformă, mobile sau web, oferind o experiență consistentă utilizatorilor.
ZA Cloud s-a autofinanțat în tot acest timp și am avut grijă să urmărim cu atenție tendințele pieței. Nu este o supriză că Microsoft, Google, LinkedIn sau Facebook sunt pe cale să lanseze proiecte similare, oferind o experiență de tip Discovery utilizatorilor, în care conținutul te găsește pe tine ca utilizator, în loc să cauți tu conținutul.
Dar ce este mai important e faptul că MediaServista este singura platformă de acest gen din România și poate procesa conținut în 35 de limbi. Din acest punct de vedere, putem afirma cu mândrie că inovația software din România este la nivel cu cea din Silicon Valley. „
Cum funcționează „My Libertatea.ro powered by MediaServista”?
Libertatea.ro va lansa în curând o nouă secțiune care va folosi platforma inteligentă MediaServista. Utilizatorii se vor putea autentifica prin intermediul Facebook și vor avea acces la o interfață grafică simplă și intuitivă, unde vor putea citi conținutul Libertatea.ro.
Diferența va fi în faptul că de fiecare dată când veți citi o știre, când o veți distribuit prietenilor pe mail sau Facebook sau veți indica care știre v-a plăcut și care nu, motorul MediaServista ca învăța activ preferințele voastre. Astfel, noua aplicație Libertatea vă va servi doar știrile care vă interesează, funcționând ca un valet de știri personal. Veți putea citi un rezumat automat al știrilor și veți putea citi o versiune „curată” a știrilor, fără reclame sau alte elemente din site-ul Libertatea.
Pe măsura ce veți folosi aplicația My Libertatea.ro powered by MediaServista, motorul inteligent vă va învăța tot mai bine preferințele, nefiind nevoie să căutați știrile preferate. Ele vă vor găsi pe voi!