Când a păşit pe pământ românesc, tânăra japoneză Yourika Masuno le-a trimis părinţilor săi, ca răspuns la o înţelegere anterioară, un scurt mesaj liniştitor, care-i să-i anunţe că avionul a aterizat cu bine pe Aeroportul Henri Coandă. “Tati, am ajuns în România!”, a scris ea într-un ultim SMS. Apoi, nipona, care abia împlinise 20 de ani, s-a văzut prinsă într-o capcană a morţii. Au urmat secvenţe brutale, rod al răbufnirii unei minţi diabolice. Atras de banii pe care i-a zărit în portofelul fetei atunci când aceasta a vrut să achite contravaloarea cursei cu taxiul, Nicolae Vlad a urzit pe loc un plan mârşav. S-a oferit să o ducă, chipurile, la Gara de Nord, de unde japoneza urma să plece către Craiova.
A muşcat-o de sân şi de umăr
Yourika a fost însă păcălită, dată jos din taxi undeva la marginea DN1 şi atacată cu sălbăticie. Vlad a bătut-o, a violat-o şi apoi şi-a încheiat opera criminală strângând- o de gât cu mâinile goale. “Pe gâtul tinerei a rămas imprimată foarte clar «mănuşa» mâinii drepte a asasinului. E vorba de opozant (n.r. – degetul mare) şi alte trei degete (n.r. – arătătorul, mijlociul şi inelarul). Urmele indică faptul că asasinul i-a frânt gâtul cu o singură mână. Pe corp au mai fost descoperite două muşcături: una, mai adâncă, deasupra sânului drept şi alta, mai puţin clară, pe umăr”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Yourika Masuno a sfârşit batjocorită, încercând cu disperare să se apere de asasinul care a răpus- o la margine de pădure, în întunericul unei nopţi de coşmar…
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3417c1d33c7c41654eeac98157aa74fc.jpg)
I-a furat banii şi telefonul
Anchetatorii au descoperit că Nicolae Vlad furase poşeta victimei în care erau, pe lângă acte persoanale, 1.500 de euro, 20.000 de yeni (n.r. – în jur de 200 de euro) şi un telefon. Aparatul a fost recuperat de la un cumpărător de ocazie, dar banii nu au mai fost găsiţi.
Citiţi mâine alte amănunte îngrozitoare despre moartea brutală a japonezei
Uite ce drăguţă era japoneza ucisă lângă Otopeni | FOTO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d22a9693e1aeb747d3ccd0bd3c936a25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6a1c47a4432ce4900f31281592e9cef9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2f76ed53d16e9ff36db73591a7fbf311.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_44ad6a018df43bb1064f9ea02ef313c1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_8cdefb0f121babac2c11c65de9485231.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f413c07937f3ac4ea6f45e43737fd059.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4df49e1add3ef7422ffa05bfe2f7cc96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ef6cbeba7e386fac31c73f048ba4cdc8.jpg)