Întreaga lume priveşte cu teamă spre Libia, acolo unde Muammar al Gaddafi nu s-a sinchisit să respecte ordinul ONU de a înceta crimele împotriva civililor. Ieri, la Paris, mai mulţi şefi de state şi de guverne s-au reunit de urgenţă şi au decis intervenţia militară.
La doar câteva minute după hotărârea începerii unui război, avioane de luptă franceze Rafale au survolat spaţiul aerian libian. În acelaşi timp, Marea Britanie a început redesfăşurarea avioanelor de luptă în Marea Mediterană, aşteptând semnalul de atac.
Colonelul continuă să ameninţe
Ofensiva aeriană a început aseară. Primii au lovit piloţii francezi, care au distrus mai multe blindate în apropierea oraşului Benghazi. A intrat în scenă apoi marina americană, care a lansat de pe portavionul USS Enterprise, dislocat în Mediterana, peste 100 de rachete de croazieră, distrugând peste 20 de baterii antiaeriene din jurul oraşelor Tripoli şi Misrata. Operaţiunile forţelor aliate erau programate să se desfăşoare şi în cursul nopţii trecute. Marea Britanie, Italia, Spania şi Canada urmau să intre în luptă. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat cât va dura războiul: “Operaţiunile militare se vor încheia atunci când violenţa împotriva civililor va lua sfârşit”. Pe de altă parte, Gaddafi a ameninţat: “Toţi cei care intervin în treburile interne ale ţării mele vor regreta. Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine şi bărbaţii, şi femeile, şi copiii”.
Ultima oră. Aseară la ora 18.45 a României, avioane de luptă franceze au bombardat ţinte de la sol în Libia. Şi Canada a anunţat trimiterea a şapte aeronave militare.
Preşedintele Franţei a anunţat atacuri militare
Libia, sub asediu | Gaddafi a ignorat ordinul ONU de a pune capăt luptelor“Am decis aplicarea rezoluţiei ONU (…). Participanţii au convenit o acţiune militară, pentru ca rezoluţia să fie respectată”, a spus Sarkozy, care a adăugat că aeronavele deja împiedică atacurile forţelor pro- Gaddafi asupra oraşului Benghazi. “Forţele aeriene trebuie să se opună oricăror violenţe ale armatelor lui Gaddafi. Vom împiedica atacurile aeriene asupra oraşelor libiene”, a asigurat Sarkozy.
“În ultimele ore, forţele lui Gaddafi şi-au intensificat ofensiva asupra civililor. Popoarele arabe vor să se elibereze din sclavia în care se află de zeci de ani. A apărut o speranţă pentru toţi cei care vor democraţie. Viitorul acestor popoare este în mâinile lor. Nu vrem să luăm decizia în locul libienilor, este lupta lor pentru libertate”, a asigurat Sarkozy.
100 de români nu mai pot părăsi ţara
După ce 700 de cetăţeni români au plecat din Libia când situaţia de acolo a devenit tensionată, acum cel puţin alţi 100 se roagă pentru viaţa lor. Stabiliţi în Libia sau aflaţi la muncă, românii nu mai au, deocamdată, nici o cale de a se întoarce acasă. Spaţiul aerian libian e blocat, iar pe mare, dată fiind blocada maritimă instaurată de aliaţii NATO, nici un civil nu trece.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Orașul care a început să se scufunde. E plin de hoteluri și clădiri luxoase
FANATIK.RO
Orașul care a început să se scufunde. E plin de hoteluri și clădiri luxoase
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Paradisul românesc care a fermecat un turist italian: "Niciodată n-am vizitat partea asta din lume"
Observatornews.ro
Paradisul românesc care a fermecat un turist italian: "Niciodată n-am vizitat partea asta din lume"
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI