Faptul ca s-a măritat atât de tânără are legătură cu copilăria sa dificilă, dominată de o mamă care avea mari probleme cu alcoolul. Actriţa a mărturisit că nu a iubit-o pe cea care i-a dat viaţă, în timp ce tatăl său a fost cel care a încercat să păstreze echilibrul în familie, având şi el minusurile sale însă.

„Era formidabil… toată lumea îl iubea. Însă nu ne-a dat niciodată vreo dovadă de afecţiune. Era doar prezent, precum o mobilă”, îşi aminteşte actriţa cu tristeţe.

Coşmarul a continuat şi după ce s-a căsătorit şi a avut doi copii, astăzi în vârstă de 50, respectiv 48 de ani. Cuplul nu comunica aproape deloc, soţul său lăsându-i bileţele pe frigider. „Era precum tatăl meu, nu spunea mare lucru”.

Linda a început să facă terapie de grup, încercând să se descopere. A reuşit să îşi convingă şi soţul să meargă, dar s-a întâmplat o singură dată.

Actriţa îşi aminteşte cum soţul îi spunea că au nevoie de o piscină sau de un teren de tenis, iar ea trebuia să facă o reclamă pentru a plăti toate aceste lucruri.

Linda Gray a cunoscut notorietatea o dată cu rolul Sue Ellen din Dallas, însă i-a fost extrem de greu să jongleze între familie şi carieră în acea perioadă. Copiii săi erau adolescenţi atunci, iar fiica ei a început să aibă probleme cu alcoolul.
Mai multe, pe viva.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI