«M-am căsătorit cu boala însăşi»

Michaela parcă şi-a presimţit moartea, aşa că, din luna ianuarie a acestui an, când a aflat că suferă de ciroză hepatică, ea a decis să-şi ducă singură crucea: “Nu m-am căsătorit cu cineva ca să-mi fie alături la bine şi la greu, ci m-am căsătorit cu boala însăşi. Iar cavalerul nostru de onoare, sau mai bine zis gazda noastră, este Spitalul Universitar”, a postat ea atunci un mesaj sfâşietor, pe contul de Facebook.
Mulţi cred că vedeta nu s-ar fi îmbolnăvit atât de grav dacă ar fi dus o viaţă mai liniştită. Dar ea a muncit mult, a urmat Facultatea de Limbi Străine şi a obţinut două doctorate, la Oxford şi la Viena. A fost traducător, redactor şi producător în cadrul unei edituri, lector universitar şi specialist în IT.

EXCLUSIV! Fostul logodnic al Michaelei Niculescu: «Mica, o să mă gândesc mereu la tine!»Era prinţesa din «Abracadabra»

Mica a devenit cunoscută în 1991, când a intrat în “Abracadabra”, emisiunea condusă de “Magicianul” Marian Râlea la TVR 1. Din 1996 până în 2001, simpatica fetiţă a putut fi urmărită în rolul prinţesei la PRO TV, unde s-a mutat producţia pentru copii. La 20 de ani, a renunţat la cariera de televiziune şi s-a axat pe studii. Cunoscuţii au declarat că Mica a fost un geniu: pe lângă faptul că a fost doctor în engleză, istorie, filozofie şi literatură, specialist IT, redactor şi producător de carte şi lector universitar, ea cânta în cluburi şi făcea karaoke.
Citiţi în ziarul de luni un interviu în exclusivitate cu iubitul Micăi, în care acesta dezvăluie cum a aflat că a murit fosta lui logodnică

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI