Toate plăţile electronice făcute de o persoană fizică sau juridică într-o lună vor fi înscrise automat la extragerea Loteriei cardurilor.
Programul este similar Loteriei fiscale demarate de Guvern, însă premiile sunt sume fixe: în fiecare lună, 300 de români care folosesc carduri Mastercard sau Maestro la cumpărături sau pentru plata facturilor vor primi câte 500 de lei, iar 10 dintre cei mai norocoşi vor avea în plus, în conturi, 15.000 de lei.
Campania vrea să-i convingă pe români să plătească mai des cu cardul, mai ales că aşa şi comisioanele sunt zero.
Băncile din ţară câştigă anual peste 200 de milioane de euro din comisioane, doar pentru că românii scot bani de la bancomat, în loc să plătească la comerciant direct cu cardul.
Ţine cont că toate băncile cer bani pentru administrarea contului la care e ataşat cardul, fie el de debit sau de credit.
Primeşti bani în cont? Plăteşti pentru asta. Vrei să depui numerar la ghişeu? Alt comision. Scoţi cumva o sumă de la bancomat? Eşti taxat. Vei pierde câteva procente şi dacă depui sume în contul altcuiva, îţi schimbi PIN-ul sau vrei chitanţă de la bancomat.
Dacă tragem linie şi adunăm, într- un an, un român achită în medie 80 de euro doar pentru a avea acces la contul bancar, faţă de 27 de euro, cât dă un bulgar, potrivit Consiliului Concurenţei. În România, există acum peste 10 milioane de carduri valabile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro