„Dacă afirmațiile se vor dovedi false și așa sunt, atunci voi acționa în consecință. Am rugat specialiștii de la Administrația Prezidențială să vadă unde se încadrează afirmațiile premierului. L-am sunat pe directorul SRI să verifice cele spuse de tânărul premier”, a spus Iohannis.
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara că mai mulţi politicieni liberali au avut întâlniri în ‘calitate oficială şi privată’ cu reprezentanţii firmei austriece Schweighofer şi că au dezinformat Administraţia Prezidenţială pe tema Codului Silvic.
„Impresia mea personală, poate greşesc, e că preşedintele a retrimis legea la Parlament (Codul Silvic-n.r.) pe baza unor informaţii pe care le-a primit de la nişte ‘binevoitori’, în special nişte binevoitori liberali pe care îi vedeţi zilele acestea luptându-se cu dinţii pentru interesele Schweighofer, interese care din punctul meu de vedere sunt strict private. Vorbesc de oameni politici de la PNL care alături de noi au făcut acel proiect de Cod Silvic şi acum luptă cu tot ce pot ca să nu se adopte şi să nu se pună această limită, să nu se ia măsuri concrete. Evident că au nişte interese care sunt strict private’, a spus Ponta la B1TV.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Adevarul.ro
SUA, „o țară ostilă”. Tot mai mulți turiști, oameni de cultură sau performeri evită călătoriile în Statele Unite
Elle.ro
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place