Supăraţi pe autorităţi şi exasperaţi de nepăsarea acestora, oamenii au ieşit pe străzi şi au desenat şi colorat gropile din asfalt, în semn de protest, cu spray sau vopsea, ba chiar au donat şi saci cu ciment, apă şi lichid de parbriz ca să le acopere. “Marea adunare” s-a făcut pe Facebook în cadrul “Grupului Şoferilor din Galaţi”, cunoscut pentru organizarea unei acţiuni similare şi anul trecut. Flori, gărgăriţe, căpuşe, “bombe” şi mesaje au ornat doar câteva din cele mai reprezentative gropi ale oraşului. Unii au turnat chiar ciment să le acopere.
“După ce mi-am făcut o maşină praf, am zis să fac şi eu o donaţie. Un sac cu ciment, lichid de frână, apă ca să se lege… Oricum, m-a costat mai puţin decât repararea maşinii. E jale mare aici la noi, iar Primăria doarme”, ne-a spus Constantin Sârbu, unul dintre protestatari. În plus, organizatorul protestului ne-a declarat că, deşi anul trecut a fost o acţiune similară, oraşul încă geme de gropi.
“Anul trecut, mai pe tăcute, Primăria a acoperit o parte din gropile pictate. Însă nu pe toate. Să vedem ce fac acum”, a mai spus acesta.
Acţiune similară şi în Valea Jiului
O acţiune asemănătoare de protest a avut loc, ieri, şi în Valea Jiului, unde mai mulţi locuitori ai municipiului Lupeni au plantat flori în gropile de pe drumul naţional ce traversează localitatea. Oamenii au vrut să-i determine pe edili să repare artera de circulaţie. DN 66A este singura arteră care face accesul în localitate pentru cei care locuiesc în vestul Văii Jiului şi nu a mai fost reabilitat de peste zece ani. (Maximilian Gânju)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro