De fel din Drăgăneşti- Vlaşca, Teleorman, Ilie bate zeci de kilometri atunci când trebuie să se prezinte la post, în Capitală. Dragostea pentru meseria pe care o slujeşte cu drag de atâţi ani l-a învăţat că pompier eşti şi atunci când te afli acasă, cu familia sau într-un loc în care urgia poate apărea din senin.
Aşa i s-a întâmplat şi anul trecut, când salamandra pentru care echipamentul de intervenţie are o valoare aparte a sărit să-şi ajute vecinii cărora flăcările ameninţau să-i lase stingheri, sub cerul liber. Prima dată s-a întâmplat după Anul Nou, când locuinţa unui consătean a luat foc. “M-au alertat câţiva de prin jur. Am tras haina pe mine şi-am fugit acolo. Nu mai aveam timp să-mi aştept colegii, aşa că i-am rugat pe oameni să aducă apă. Ei cărau găleţile pline, iar eu le aruncam acolo unde focul ardea mai rău. Într-un final, după zeci de minute în care n-am stat o clipă, l-am stins”, ne-a mărturisit cu modestie Ilie Ristea.
A salvat locuinţele vecinilor săi
Bărbatul cu braţe vânjoase şi cu privirea calmă, de om trecut prin greutăţile vieţii, a mai intervenit la câteva luni distanţă de acest episod tot la nimicirea unei vâlvătăi ucigaşe ce ameninţa să înghită totul în cale.
“Flăcările erau la casa şi la anexele unui consătean. M-au chemat tot pe mine să lucrez cu maşina pompierilor civili din localitate. Era doar un şofer, iar eu am întins furtunurile şi am început să arunc apă peste flăcări. După ceva timp au ajuns şi colegii mei din Alexandria, iar cu ajutorul lor am urcat în pod să sting ce mai era pe acolo”, a povestit pentru Libertatea salamandra, care spune că oricând ar sări în foc pentru a-i ajuta pe oamenii neputincioşi în faţa unui incendiu devastator.
După o tură de 24 de ore în care e mereu gata să intervină, Ilie Ristea îşi găseşte liniştea în sânul familiei. Asta până când cineva îi cere să-şi facă datoria… Şi în timpul liber, aşa cum ar face oricare dintre colegii săi!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro