Aveam să realizez de ce se proptiseră acolo. La un moment dat, a ieşit de la wc nimeni altul decât Moş Crăciun, încă aranjându-şi hăinoiul său roşu, după ce, presupunem noi, efectuase un pipi.
Copilaşii nu ştiau că şi Moşul se confruntă cu presiuni fiziologice de acest gen. Ei îl credeau scutit de asemenea trudă prozaică. Aşa cum păpuşile nu merg la oliţă, nici Moşul nu are vreodată motive să tragă apa la closet.
Am mai parcurs vreo sută de metri prin mall şi, când colo, ce să vezi: alt Moş Crăciun. Ăsta era gras şi avea pomeţii smăcuiţi cu fard de obraz, ca să pară sănătos, nu palid ca o găină de crescătorie.
Dolofanul părea normal la cap, ba chiar a zâmbit cald şi frumos. Aveam să aflu curând şi de ce: tocmai venea spre el alt Moş Crăciun, care aducea două cutii de bere rece. I-a întins una confratelui, apoi s-au retras, într-o discreţie îndoielnică, undeva lângă scara rulantă, probabil ca să-şi sprijine bătrânele oase de ceva.
Era înduioşător cum strecurau cutiile cu băuturică pe sub claia de barbă falsă de pe bot. La un moment dat, dintr-un Moş a răsunat trilul unui telefon mobil. Falnicul personaj a cotrobăit pe sub ţoala festivă şi a extras istericul obiect.
A turtit un butonel şi a lătrat un “Alooo” cu parfum de exasperare. Mi-a trebuit o jumătate de secundă ca să pricep că, la celălalt capăt al releului (că “firului” am stabilit că nu mai putem spune), era nevastă-sa.
Doamna Moş a mitraliat vreo opt propoziţii dezvoltate, pe care domnul Moş le acompania cu câte un “îhâm” inteligent. Apogeul suprarealismului a survenit atunci când un coleg de breaslă a răcnit după Moş: “Auzi, bă? Mai stai mult, mânca-ţi-aş? Că e ceasu patru deja, hai s-o tundem şi noi!”.
A fost clipa magică în care vreo sută de plozi au aflat, pe calea cea dură, cum stă treaba cu Moş Crăciun. Asta pentru că acei doi tătăiuţi şi-au scos fesurile, apoi bărbile, apoi burţile de plastic umflat. Şi, dacă nu cumva am vedenii, pot să jur că l-am văzut mai târziu pe unul dintre Moşi în parcarea mallului, adăpându- se dintr-o ţigară, la aer curat.