Mădălina n-a prea fost căutată de televiziuni, după plecarea din Antena 1, dar nu disperă. Ştie că, la 20 de ani, are toată viaţa înainte şi şanse “gârlă” să revină pe micul ecran. Când se va întâmpla, va pune însă condiţii: “M-aş întoarce ca asistentă, însă la o emisiune mai curată, fără scandaluri. Şi pentru o sumă de bani onorabilă, care să-mi permită să trăiesc decent”.
Oricum, bruneta nu e chiar şomeră. E drept că are mult timp liber la dispoziţie – pe care-l petrece cu iubitul, Claudiu Iordache, fotbalist la Concordia Chiajna, cu prietenele sau citind, susţine ea -, dar în weekend lucrează într-un club. Şi nu pe bani puţini.
“Eu câştig destul de bine, am avut în buzunar şi 5.000 de euro, dar e drept că alteori am avut numai 5 lei. Claudiu câştigă 250 de euro pe lună, dar nu banii contează. Banii îi facem împreună, dacă există înţelegere între noi. Eu nu am nevoie de un bărbat bogat, ci de unul care să nu mă facă de ruşine în public, să fie inteligent, să am ce învăţa de la el”, ne-a mărturisit Mădălina.
«Cred că aş putea fi chelneriţă»
Întrebată ce ar face pentru a câştiga bani, dacă ar rămâne fără jobul de la club, Mădălina a fost sinceră şi a recunoscut: “Nu am nici o specializare. Nu prea ştiu să fac nimic, dar pozez bine, la asta mă pricep. Dacă ar fi să nu mai lucrez în showbiz, aş putea fi chelneriţă. În schimb, nu aş vinde niciodată shaorma, pentru că nu mă pot abţine de la mâncare şi sigur m-aş îngrăşa”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_93a7cffcafcdc28ee6c7200ac6e3a63f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f09e0e4b568a46ca371da6f89e80fb3f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d0757f8fb2c92ac3d7a6ada21fe8ecf4.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_61db2c334c4fd2c9074623d82103e568.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_723ca514dc8e74f36c3d22df13c4bbba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_df6d0afa64091e62d92f300a909dcd39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_14a397baf51064a650b0bf975d7b0d2b.jpg)