Zi grea, dar cu final fericit pentru Magda Ciumac, care, după ce şi-a căutat disperată copilul, rămas, luni, fără tatăl său, băgat la închisoare după ce instanţa supremă l-a condamnat la patru ani de puşcărie, s-a reîntâlnit cu Sasha.
Până la aşteptata revedere, Magda reclamase la Secţia 2 de Poliţie dispariţia fiului ei pe care îl văzuse ultima oară la televizor, în seara arestării lui Tolea. Atunci, Sasha, împreună cu bona lui, Alina Rotaru, îl însoţiseră pe sportiv la sediul Antenei 1, unde acesta fusese invitat pentru a da un interviu despre condamnarea sa. A fost “săltat” chiar în direct de mascaţii de la S.I.A.S., iar Alina, care e şi bona lui Sasha, şi băieţelul au rămas privind cum omul pe care îl iubesc e urcat într-o dubă. Până ieri după-amiază, Alina şi Sasha n-au dat nici un semn. În jurul orei 16.00, Alina, iubita lui Tolea, l-a adus, ieri, pe micuţul Sasha la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a sectorului 6. La nici jumătate de oră şi-a făcut apariţia şi Magda, hotărâtă să-şi ia copilul. După ce ea şi amanta lui Tolea au stat împreună mai bine de o oră la discuţii cu asistenţii sociali, Alina a plecat valvârtej.
«A fost foarte bucuros când a văzut-o pe mama sa»
Nici Magda nu a vrut să stea de vorbă cu ziariştii. Ea s-a arătat însă foarte fericită că e din nou alături de Sasha. “Copilul arăta bine, era îngrijit şi a fost foarte bucuros când a văzut- o pe mama sa”, ne-a declarat Marius Lăcătuş, directorul DGASPC sector 6.
Magda Ciumac a plecat însoţită de o echipă de asistenţi sociali de la sectorul 6, la apartamentul ei, urmând ca spre seară să pornească cu Sasha la Braşov, la mama ei. “Am luat legătura cu Direcţia de Protecţia Copilului de acolo, ca să monitorizeze mai departe cazul”, a mai spus Marius Lăcătuş.