Românca Doina Matei , acuzată de uciderea unei italience, căreia i-a înfipt o umbrelă în ochi, la 26 aprilie 2007, în metroul din Roma, şi condamnată anul trecut la 16 ani de închisoare de justiţia italiană, o duce bine în puşcărie. Conform unor surse apropiate tinerei de 23 de ani, Doina e în prezent un fel de mamă a deţinutelor de la închisoarea San Nicola din oraşul italian Lecce.
Criminala a ajuns să dea lecţii de viaţă
Doina Matei a ucis-o pe italianca Vanessa Russo, în vârstă de 23 de ani, înfigându-i o umbrelă în ochi, în timpul unei altercaţii izbucnite între cele două tinere, în staţia Termini a metroului din Roma. Românca era însoţită de o altă conaţională, Beatrice Ispas, şi ea cercetată pentru complicitate. Aceasta a fost eliberată după ce i s-a dovedit nevinovăţia. Procurorul de caz ceruse 20 de ani de detenţie pentru Doina, pe care o acuza de omor calificat. Judecătorul Donatella Pavone, de la tribunalul din Roma, a stabilit însă că este vorba de omor prin imprudenţă, fixând condamnarea la 16 ani de închisoare.
Timp de aproape un an, Doina a rămas la centrul de detenţie Rebibbia din Roma, unde şi-a petrecut timpul citind Biblia, dar şi romanele unor autori celebri. Recent, ea a fost transferată la puşcăria din Lecce, unde, a aflat în exclusivitate Libertatea, e “sfătuitoarea” de suflet a colegelor de penitenciar. “Pe cât e de firavă, pe atât e de prietenoasă. Le-a intrat pe sub piele celorlalte deţinute şi a ajuns chiar să dea sfaturi legate de viaţa sau de cazul fiecăreia. E ca o mamă pentru ele”, ne-a declarat unul dintre poliţiştii care s-au ocupat de transferul Doinei.
Victima româncei era drogată
Victima Doinei Matei, Vanessa Russo (foto dreapta), avea 23 de ani când a fost omorâtă. Analizele efectuate asupra cadavrului au scos la iveală faptul că tânăra era dependentă de droguri. Medicii legişti au descoperit urme de cocaină şi de morfină în corpul italiencei, însă familia acesteia a susţinut mereu că fata nu se mai droga de mult timp. Carlo Testa Piccolomini, avocatul româncei, precum şi o parte a opiniei publice din Italia i-au ţinut partea Doinei, fiind convinşi că aceasta a fost agresată şi provocată şi că doar s-a apărat cu umbrela.
Aceasta e poza care a dat-o de gol
O cameră de filmat le-a surprins pe Doina Matei şi pe Beatrice Ispas, pe 26 aprilie 2007 în timp ce urcau scările de la metrou. Doina Matei ţinea în mână umbrela care a ucis-o pe italiancă. Cele două românce s-au ascuns după crimă într-o suburbie a Romei, însă cu ajutorul acestei fotografii au fost identificate şi prinse. Beatrice Ispas a fost însă eliberată de tribunalul din Roma, pentru că s-a dovedit că ea nu a participat la agresiunea cu umbrela.