Acuzaţi de impresarul Giovani Becali că “vor face un blat ordinar cu Craiova”, oficialii Oţelului au ripostat: “Nu cred că Giovani este persoana cea mai potrivită să ne judece pe noi. Văd că ne-a băgat în categoria prostituatelor, deşi noi formăm o echipă normală, care joacă numai pe teren”, ne-a declarat, ieri, managerul general al Oţelului, Marius Stan.
Spune că oltenii nu retrogradează
Acesta a adăugat în legătură cu partida de astăzi de la Turnu Severin: “N-am nici un fel de sentiment faţă de cele trei echipe ameninţate cu retrogradarea. În fond, ce înseamnă o retrogradare? Nimic deosebit, nu se scufundă planeta. Cred că Universitatea Craiova nu ne va bate. Presiunea e pe ei, iar noi vom putea profita de acest lucru. Nu sunt eu mama Omida, dar mai prevăd ceva: n-o să reuşească Universitatea să ne învingă, dar nici Poli Iaşi şi Pandurii nu vor câştiga meciurile lor cu Urziceni, respectiv cu Alba Iulia”.
Cine scapă?
Pentru evitarea retrogradării se duce o luptă în trei între Universitatea Craiova, Poli Iaşi şi Pandurii Târgu Jiu, doar una dintre aceste combatante urmând a evolua şi în sezonul viitor în Liga I. Variantele de evitare a retrogradării sunt următoarele:
- Dacă Craiova bate pe Oţelul, cad Iaşiul şi Pandurii.
- În cazul în care Craiova face egal, iar Poli Iaşi şi Pandurii înving, scapă Craiova, datorită punctajului superior la clasamentul în trei.
- Iaşiul scapă, dacă bate pe Urziceni, iar Craiova nu învinge pe Oţelul. Nu contează ce fac Pandurii, pentru că moldovenii sunt mai buni decât gorjenii la jocurile directe.
- Pandurii scapă, dacă înving la Alba Iulia, iar Craiova şi Poli Iaşi nu reuşesc să treacă de Oţelul, respectiv Urziceni.
Etapa a 34-a (ultima)
Ceahlăul – CFR Cluj (14.30, GSP TV)
Craiova – Oţelul (16.30, DigiSport)
C. de Argeş – Steaua (16.30, DigiSport)
Poli Iaşi – Urziceni (16.30, DigiSport)
Timişoara – Braşov (16.30, DigiSport)
Rapid – Gloria Bistriţa (16.30, GSP TV)
Alba Iulia – Pandurii (16.30, GSP TV)
FC Vaslui – Dinamo (16.30, Antena 1)
Astra – Gaz Metan (18.30, GSP TV)
Mititelu: «Vor fi şi jucători cu cătuşe»
“După arbitrii cu cătuşe, la finalul etapei de sâmbătă (n.r. – astăzi) să vă aşteptaţi la nişte bombe incredibile. Veţi vedea pentru prima oară în România jucători şi impresari cu cătuşe”, a anunţat patronul Craiovei, Adrian Mititelu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!