Libertatea: Când aţi simţit cu adevărat succesul?

Nelu Vlad: Explozia s-a produs în 1985, după zece ani de studiu muzical şi “antrenament” la restaurant. La primul concert mare, la Arena Progresul din Brăila, portarul nu m-a lăsat să intru, a trebuit să plătesc bilet. Mi-era teamă că n-o să avem public, dar pe 3.000 de locuri am strâns 5.000 de persoane! În următorii ani, am avut contracte cu toate teatrele importante din ţară. Umpleam săli şi stadioane, aveam spectacole de două ori pe zi.

Probabil şi câştigurile erau fabuloase…

Am avut toate veniturile financiare declarate la stat. Am ales calea asta, altfel era riscant. Aveam puşi circa un milion de lei la CEC. Mă vizitau cei de la serviciul financiar din şase în şase luni.

De ce aţi fost “suspendaţi pe viaţă” din activitatea artistică?

Din cauza banilor pe care îi câştigam. M-a chemat secretarul cu propaganda şi, să nu credeţi că nu era corupţie şi atunci, mi-a cerut 100.000 de lei, altfel, urma să propună Securităţii un dosar mincinos, cum că versurile noastre conţin vulgarităţi. Lucru care s-a şi întâmplat şi nu am putut să mă împotrivesc nici măcar cu un denunţ. S-a simţit ofensat, a vrut să mă vadă în puşcărie.Manelele s-au născut într-o cârciumă din Brăila | Nelu Vlad şi Azur au umplut stadioane şi au făcut 1.000.000 de lei din cel mai controversat stil muzical românesc, pe vremea lui Ceauşescu | EXCLUSIV
Nicu Ceauşescu i-a scăpat de închisoare 

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Cum aţi scăpat?

Indirect, norocul nostru s-a numit Nicuşor Ceauşescu (foto), prim-secretar la Sibiu, un domn pe care nu l-am cunoscut. Am salvat de la dizolvare, prin câteva cântări profitabile cu Azur, filarmonica din oraşul său de suflet, o instituţie care supravieţuia din autofinanţare şi devenise neprofitabilă. În perioada cât am stat acolo, pentru serviciile noastre, primăria ne-a dat o casă cu 25 de camere.

Se spune despre Azur că ar fi părinţii manelelor.

Am creat şi am cântat într-un oraş-port, unde clientela era formată din marinari turci, greci, sârbi. Neştiindu-le limba, ne-am apropiat de ei cu sonorităţi cunoscute lor, tradiţionale, iar textele au fost româneşti, simple, din trăiri personale ori inspirate din muzica lăutărească autentică.

În vremea pionieratului la restaurant, se aruncau bani pe scenă?

Da, însă fără dedicaţii ori întreruperi de piese. Conduita noastră a fost una fermă: nu cântam printre meseni. Atenţiile se făceau altfel, ne lăsau câte o stică de băutură fină ori un vin bun la bar.
Au fost primii artişti cu gărzi de corp 

Cum era să fii vedetă în acele vremuri?

Astăzi, conştientizez că a fost un avantaj pentru liniştea vieţii mele faptul că afişele din anii 80 nu aveau poze. Odată, la Iaşi, era cât pe ce să fiu strivit, linşat de mulţime. După spectacol, mă îndreptam spre autocar şi cineva m-a strigat pe nume. Greşeala mea a fost că m-am întors, iar în acel moment, zeci de amatori de suvenire s-au năpustit asupra mea. M-au salvat băieţii.

Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”
Recomandări
Elena Lasconi îi cere președintelui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni pe 21 decembrie: „Dacă are un pic de onoare, îşi depune demisia”

Aşa aţi ajuns să fiţi primii artişti cu bodyguarzi…

Aveau şi rolul ăsta, da. Bodyguarzii noştri erau, de fapt, patru hamali zdraveni, selectaţi din portul Brăila, care se ocupau de liniştea noastră şi de căratul boxelor.

Ce a provocat declinul formaţiei Azur după Revoluţie?

Libertatea a venit cu o sumedenie de escroci care, prin 92- 93, ne puneau numele pe afişe, titluri de piese şi, de fapt, cântau alţii piesele noastre. Erau cel puţin cinci formaţii care se numeau Azur. Publicul a fost dezgustat şi, pe fondul proastei informări de atunci, am hotărât să stăm deoparte. Pot spune că astăzi cântăm iar în componenţa oficială, pentru un public de oameni aşezaţi şi nostalgici.

În 1990, Azur a fost prima formaţie românească propusă de o casă de discuri pentru Discul de Aur.

Da, e adevărat, dar am refuzat premiul. Era prea mărunt pentru milioanele de copii făcute şi vândute de o casă de discuri, însă neraportate.

Ce s-a schimbat în viaţa dv.?

Pot spune că sunt unul dintre puţinii artişti care trăiesc din ceea ce fac şi din realizările personale şi mă bucur de colaborări profesionale cu Manelele s-au născut într-o cârciumă din Brăila | Nelu Vlad şi Azur au umplut stadioane şi au făcut 1.000.000 de lei din cel mai controversat stil muzical românesc, pe vremea lui Ceauşescu | EXCLUSIVoameni importanţi, ca Boby Păunescu, pentru muzică de film.

A înfiinţat trupa cu banii de la CEC, după ce a fost exmatriculat de la Miliţie

Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”
Recomandări
Primul partid care anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025: „Tot suportul necesar, fără a-i cere nimic în schimb”

Azur s-a născut după ce Nelu Vlad (foto) a fost exmatriculat din Academia de Miliţie. În ciuda rapoartelor sale pozitive, o problemă survenită în familie – o întrerupere de sarcină a unei rude – i-a luat şansa să se vadă mândru miliţian. Asta, deşi era şef de clasă, bursier, lăudat de însuşi generarul Vlad Iulian. Dat afară din şcoală, dar încă dornic de un trai mai bun, Nelu a format grupul Azur cu banii de la CEC. Drumul formaţiei a început la un restaurant mediocru din Brăila. În scurt timp, înregistrările cântărilor Azur au ajuns, prin intermediul casetelor audio, peste tot, iar oameni din toată ţara veneau să-i vadă. Rezervările la mese costau, la negru, 100 de lei de persoană, iar restaurantul devenise un loc prea mic pentru succesul grupului…

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
FANATIK.RO
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI