Sorin Constantin, pe numele său de scenă Sorin Talent, a scăpat ieri ca prin urechile acului de audierile în dosarul pornit după ce anchetatorii au destructurat o reţea de traficanţi de cocaină pe ruta Spania-România, pentru că procurorul de caz era prins în alte dosare şi a fost nevoit să amâne audierea manelistului. La ieşirea din sediul Parchetului, cântăreţul a refuzat să spună dacă a consumat sau nu droguri.
“E treaba mea dacă am făcut sau nu ceva. Nu vreau să-mi supăr familia cu lucruri din astea”, a susţinut Sorin Talent. Pentru acesta însă, vizitele la Parchet nu se vor sfârşi aici. El va fi citat din nou, iar atunci va trebui să dea explicaţii legate de dosarul în care amicii săi, Florin Salam şi Adrian Minune, sunt suspectaţi că ar fi deţinut cocaină pentru consum propriu, faptă pedepsită de lege cu puşcărie de la 2 la 5 ani.

Viciul le provoacă necazuri | Salam putea pierde copiii, Minune îşi riscă grădiniţa

Florin Salam a avut mari emoţii după ce a recunoscut că a consumat droguri, pentru a trece mai uşor peste decesul soţiei sale, Ştefania, căci a fost la un pas să-şi piardă copiii, pe Daniel ( 9 ani) şi Beatrice (13 ani).
Marele lui noroc a fost că angajaţii de la Protecţia Copilului, care au bătut la uşa vilei lui din Berceni, au constatat că fraţii nu duc lipsă de nimic şi că sunt crescuţi bine de bunica lor, o femeie modestă. Adi Minune nu va scăpa, cu siguranţă, nici el basma curată din această poveste, nu de alta, dar problemele lui cu legea riscă să se răsfrângă şi asupra afacerilor de familie.
Deja se zvoneşte pe la colţuri că mai mulţi părinţi care şi-au înscris copiii la grădiniţa Katerini din Ştefăneşti, condusă de Cati, soţia manelistului, ar vrea să-şi retragă micuţii de la această instituţie de învăţământ particulară.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Wow! Cum arată mama lui Pepe. Tatiana Pascu a împlinit 73 de ani și nu-și trădează deloc vârsta: „Ești cel mai sincer suflet”
Viva.ro
Wow! Cum arată mama lui Pepe. Tatiana Pascu a împlinit 73 de ani și nu-și trădează deloc vârsta: „Ești cel mai sincer suflet”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Planta inedită care fost cultivată cu succes în România. Are un fruct mai dulce și mai gustos decât alunele de pământ, iar producția poate ajunge până la 22 de tone la hectar
FANATIK.RO
Planta inedită care fost cultivată cu succes în România. Are un fruct mai dulce și mai gustos decât alunele de pământ, iar producția poate ajunge până la 22 de tone la hectar
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Alertă totală în România. Nicotina nu se găsește numai în țigări. Și aceste 6 alimente conțin
FANATIK.RO
Alertă totală în România. Nicotina nu se găsește numai în țigări. Și aceste 6 alimente conțin
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI