Marcel Iureş s-a născut la Băileşti pe data de 2 august 1951.
Celebrul actor a absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1978. Marcel Iureş a debutat pe scena teatrului Bulandra în piesa „Ferma”. Din 1978 până în 1981 a fost angajat al Teatrului Naţional Cluj, unde a jucat în piese precum „Afară în faţa uşii” şi „Perşii”.
În paralel, Marcel a primit primul său rol de cinema, Franz Lizt, din filmul „Vis de ianuarie” (regia Nicolae Opriţescu). În anii 80, Marcel a jucat atât la Bulandra cât şi la Odeon iar dintre rolurile din această perioadă amintim trei dintre cei mai importanţi eroi shakespearieni, Hamlet, Henric al IV-lea şi Richard al III-lea.
În paralel, actorul şi-a continuat cariera cinematografică cu roluri în filmele „Artista, dolarii si ardelenii” şi „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (r. Mircea Veroiu), „Domnişoara Aurica” şi „Cei care plătesc cu viaţa” (r. Şerban Marinescu), „Un bulgare de humă” (r. Nicolae Mărgineanu), „Balanţa” şi „O vară de neuitat” (r. Lucian Pintilie).
Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu. După un mic rol în „Interviu cu un vampir” (r. Neil Jordan), alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial pentru plotul filmului în „Misiune imposibilă” (r. Brian De Palma), tot cu Tom Cruise şi trei roluri principale, în „Pacificatorul” (r. Mimi Leder), cu Geroge Clooney şi Nicole Kidman, „Războiul lui Tom Hart” (r. Gregory Hoblit), cu Colin Farrell şi Bruce Willis şi „Layer Cake” (r. Matthew Vaughn), cu Daniel Craig. Dintre filmele sale cele mai recente amintim „Piraţii din Caraibe: La capătul lumii” (r. Gore Verbinski), „Tinereţe fără tinereţe” (r. Francis Ford Coppola) sau „Călătoria lui Gruber”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI