Marco s-a născut de Crăciun, în 1988, în localitatea Viterbo din Italia. Înainte de a-şi începe cariera în muzică, tânărul a studiat designul industrial şi Literele în Roma. În tot acest timp,Marco a lucrat ca barman, pentru a-şi putea plăti studiile.
Deşi muzica a fost întodeauna o pasiune a lui, Marco nu a reuşit să facă din ea mai mult decât un hobby până în anul 2009, când a aflat de audiţiile pentru cel de-al treilea sezon al fenomenului X Factor din Italia. Vocea sa minunatã a impresionat imediat auditorii,care au hotărât să îl trimitã în vâltoarea prestigioasei competiţii. De-a lungul supershow-ului X Factor, Marco a interpretat live piese celebre. Printre melodiile cu care el a impresionat până la lacrimi juriul şi telespectatorii se numără „Back in Black” de la AC/Dc, „Man in the Mirror” şi „Billie Jean” ale lui Michael Jackson sau „Helter Skelter” de la The Beatles,interpretãri care i-au adus felicitãrile unor faimoşi cântãreţi ca Mina, Giorgia sau Adriana Celentano.
Câştigarea celui de-al treilea sezon al supershow-ului X Factor din Italia i-a adus tânărului un contract de 300.000 de euro, însă acesta a fost doar începutul unei cariere de succes. Primul său EP, intitulat „Dove ş vola” a pătruns direct pe locul 9 în topul Italian Albums Chart şi a primit discul de platină din partea Federaţiei Industriei Muzicale Italiene, în decembrie 2009.
În 2010, Marco a participat la cea de-a şaizecea ediţii a Festivalului de Muzică de la Sanremo cu piesa „Credimi Ancora”, de pe al doilea Ep al sãu, care a pãtruns direct pe locul trei în cadrul aceluiaşi clasament Italian Albums Chart. Tot în 2010, Mengoni a câştigat premiul TRL la categoria „MTV Man of the Year” şi MTV Europe Music Award la categroria „Best European Act”, toate după ce şi-a adjudecat şi trofeul „Best Italian Act”.
Pentru primul său turneu italian, intitulat Re matto tour, Mengoni a colaborat cu celebrul coregraf Luca Tommassini, cunoscut pentru colaborările sale cu Madonna sau Michael Jackson.Un DVD cu înregistrările din timpul turneului, intitulat Re3 matto live, apărut în octombrie 2010 i-au adus artistului discul de platină pentru vânzări de milioane de exemplare în întreaga lume şi numărul unul în Italia.