Vizita la Roma a fost una extrem de placuta pentru Maria Basescu. Pe langa faptul ca s-a intalnit cu Papa Benedict al XVI-lea, lucru care nu-i e la indemana unui muritor de rand, ea si-a sarbatorit ziua de nastere in capitala Italiei, unde sotul, Traian Basescu, i-a facut un cadou minunat.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, este un sot extrem de atent, care stie ce daruri trebuie sa-i faca femeii iubite. El i-a cumparat Mariei un set de bijuterii din aur alb, cadou, pentru care, spun surse din anturajul prezidential, a scos din buzunar cam 1.500 de euro. Conform acelorasi surse, prima doamna a primit superbul cadou sambata, chiar de ziua ei, dar l-a scos in public abia duminica, la sfintirea sediului Episcopiei Romane de la Roma.
Nu se stie daca Traian Basescu a venit cu darul de la Bucuresti sau l-a cumparat chiar din Roma. Cert este ca sambata cei doi au avut cateva ore in care si-au facut program separat, Maria plimbandu-se cateva ore prin Roma, in timp ce Traian Basescu s-a intalnit cu secretarul de stat al Sfantului Scaun, Tarcisio Bertone.
Presedintele a inaugurat casa batranei din Saucesti
Presedintele Traian Basescu a fost, ieri, in vizita la Sofia Rusu (76 ani), batrana din comuna bacauana Saucesti, pentru a inaugura casa pe care i-a construit-o. Desi femeia l-a asteptat cu sampanie si piscoturi, seful statului nu a stat prea mult. Basescu a vrut sa vada toata casa si s-a declarat multumit de lucrarea executata in nici trei saptamani.
‘Sa o stapanesti sanatoasa. Pana maine ma voi gandi daca o si mobilez, pentru ca din cei 30.000 de lei de la referendum s-au cheltuit vreo 24.000 de lei si am sa vad daca voi lua mobila’, a declarat Basescu.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a59e922fdde135524823b745b172b09b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e6df8bc8a6c9519ce0b795ef1124f96.jpg)
![Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bf0a2ebc8c415dbd62f0ce792660b75b.jpg)