„Decizia am luat-o eu”, a mai spus prezentatoarea care este de acord că vina este atât a ei, cât şi a soţului său.
„Suntem din ce în ce mai ocupaţi. Am luat-o pe drumuri separate”, a explicat Maria Simion motivul divorţului. Aceasta a adăugat că proiectele separate pe care ea şi partenerul ei de viaţă le-au dezvoltat în ultima perioadă i-a ţinut din ce în ce mai departe unul de celălalt. „Lucrurile scârţâiau de câţiva anişori”.
Cu toate acestea, cei doi locuiesc în continuare în aceeaşi casă şi sunt încă buni prieteni de dragul fetiţei lor.
„Am încercat de mai multe ori să remediem, dar nu s-a mai putut. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Îmi asum partea mea de vină. A fost primul meu iubit. În cei 17 ani de când suntem împreună, ne-am certat de 3 ori, şi asta numai cu «M-am supărat pe tine»”, a mai spus Maria Simion.
„Ne-am aşezat la o masă, acasă, copilul dormea, şi a fost o discuţie fără reproşuri, fără scandal, ca între doi oameni maturi. Decizia am luat-o eu, dar fiecare aştepta să spună celălalt. Ajunsesem să ne evităm”, a explicat Maria Simion cum a decurs momentul în care ea şi soţul ei au decis că este momentul să pună capăt căsniciei de 14 ani.
Divorţul celor doi este de comun acord şi va fi pronunţat la notar, „fără mahalagisme”, iar custodia fetiţei este comună.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI