Este un vindecător pentru sufletul ei

Despre căsnicia “Zânei” cu turcul, astrologul are numai veşti bune: “Pot să vă spun cu certitudine că între Andreea şi turcul Tuncay este o relaţie de tip saturnian, căci el are Saturn conjunct cu Coada Dragonului, iar Andreea este Capricorn, deci e guvernată de Saturn. E o relaţie de tip fratern, deci cei doi seamănă foarte mult şi se înţeleg ca fraţii. Sunt prieteni minunaţi. Tuncay e un vindecător pentru sufletul ei. Relaţiile saturniene sunt liniştite, plăcute, dar nu sunt binecuvântate cu copii (maxim unu). Vedeţi semnificaţia lui Saturn în mitologie şi relaţia sa cu copiii”.

Prigoană şi Bahmu se vor cicăli, dar vor rămâne mereu împreună

“Silviu Prigoană este sortitul Adrianei. Acest cuplu este dovada vie a faptului că actele nu leagă şi nici nu dezleagă un cuplu. Aşa vor funcţiona: se vor certa, se vor împăca, se vor iubi cu năbădăi, se vor cicăli continuu. Nu există iubire perfectă, iar a lor va şchiopăta aşa încă mulţi ani. Aşa le-a fost lor scris! Trebuie să înveţe să fie mai toleranţi, mai generoşi, mai dezlegaţi de partea materială a vieţii. Îi sudează copiii, cu sau fără voia lor. Când s-au despărţit ultima dată am fost singura persoană din media care a spus că se vor reîmpăca”.

Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”
Recomandări
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”

Mihaela şi Dani s-au iubit şi-n altă viaţă

“Relaţia Mihaela-Dani este una karmică, semn că ei au mai fost împreună într-o viaţă anterioară. Au multe calităţi comune, afinităţi. Probabil că şi ei au rămas uimiţi de acest lucru, de aceea s-au atras magnetic. Dacă relaţia a evoluat bine şi va duce spre o treaptă, va intra într-o etapă superioară (căsătorie, copii), vom afla în 2015-2016 (an de bilanţ karmic). Dacă acolo este sfârşitul ei, tot atunci se va lua decizia de către Univers şi legile lui. E altcineva cel care judecă aceste lucruri, astrologul e mic şi are menirea să lumineze oamenii, să-i îndrume, nu poate da verdicte. Karma e o forţă superioară, e nemuritoare”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI