„Îmi pare rău să constat că Victor nu poate să-şi asume eşecul căsniciei noastre – eşec despre care el ştie foarte bine că este singurul vinovat încă de acum 10 ani. Probabil din dorinţa de a nu-şi pierde fanii, prietenii şi alegătorii, Victor a decis să ignore eforturile mele din toţi aceşti ani de a menţine familia unită şi declanşează acum mascat, prin alţii, această vendetă mediatică, plină de venin şi minciuni. Nu doresc deocamdată să comentez fotografiile apărute în presă – care în realitate au un cu totul alt context -, pe care Victor îl cunoaşte foarte bine. Din respect pentru cei 16 ani petrecuţi alături de el, precum şi din dragoste pentru fiul nostru, mă voi abţine – cel puţin deocamdată – să dezvălui adevăratele motive, unele dintre ele foarte intime, ale despărţirii noastre. Chiar şi în aceste condiţii, îi doresc lui Victor să fie fericit şi, mai ales, sănătos”, a declarat pentru MEDIAFAX Marina Almăşan.
Marina Almăşan şi Victor Socaciu au fost căsătoriţi 13 ani şi au împreună un băiat, Victor, care în urma divorţului locuieşte cu mama lui. Marina Almăşan mai are o fată majoră, Marina, din prima căsătorie.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor