De ce apar probleme
Sunt situaţii când măselele de minte rămân pe arcadă, fără să se manifeste. Adesea se pot infecta, mai ales cele de pe mandibulă (maxilarul inferior). În acest caz e mai bine să fie extrasă măseaua fiindcă e posibil să nu aibă destul loc pe arcadă, să apară accidente, să se carieze sau pur şi simplu pentru a preveni toate acestea. Să le luăm pe rând.
-Nu au loc suficient. În această situaţie se face o radiografie panoramică (a întregii danturi) după care se stabileşte data extracţiei.
-Pot apărea accidente. Dacă molarul de minte nu a apărut cum trebuie pot avea loc inflamaţii ale ţesutului care îl înconjoară. Apar de obicei când molarul a ieşit doar pe jumătate şi poate fi o sursă de proliferare a bacteriilor. Mai întâi se rezolvă infecţia şi apoi se extrage măseaua.Un alt accident este deplasarea celorlaţi dinţi sau infecţii la dinţii vecini.
– În caz de carii. De obicei tratarea cariilor care apar la măselele de minte nu pune probleme. Astfel măseaua poate fi salvată.
– Preventiv. Aici specialiştii nu sunt de comun acord. Unii consideră că această operaţie nu poate asigura lipsa problemelor ortodontice sau apariţia dezordonată a incisivilor târzii. De aceea este necesară supravegherea regulată a măselelor de minte.
Extragerea molarilor de minte
Orice chirurg-dentist o poate face. Dar e preferabil să te orientezi către un specialist în chirugie bucală, fiindcă uneori pot apărea complicaţii. Înainte de operaţie e bine să se ia timp de 6 zile un antibiotic şi un anti-inflamator sterioidian care va diminua umflăturile. Extracţia se poate face cu antestezie generală sau locală. Prima necesită internare, de aceea se preferă a doua. Nu se scot doi molari la o intervenţie. E bine ca pacientul să poată mânca în partea cealaltă până la închiderea completă a rănii. E posibil ca după extracţie să apară şi o vânătaie pe obraz. Depinde de individ. Dacă fumezi, vindecarea se face mai încet.