După câteva săptămâni de întâlniri cu bancherii, reprezentanţii producătorilor auto şi cei ai importatorilor, reprezentanţii Ministerului Economiei lucrează de zor la proiectul de lege pentru acordarea de credite în scopul achiziţiei de automobile noi.
Câteva din condiţiile împrumutului deja au “răsuflat”. Astfel, prin programul “Prima maşină”, statul va garanta creditul pentru automobil, doar în situaţiile în care cumpărătorul are între 18 şi 35 de ani şi nu a mai deţinut niciodată o maşină în proprietate.
Preţul achiziţiei: 12.000 de euro
Preţul maxim al automobilului va putea fi de aproximativ 12.000 de euro, sumă pentru care va trebui alocat un avans de minimum 5%, respectiv 600 de euro.
O altă veste bună este că perioada de creditare va fi de şapte ani, cu doi ani mai mult faţă de cea clasică a unui împrumut de nevoi personale clasic. Proiectul de lege va fi finalizat în două săptămâni, iar noul program guvernamental va fi lansat, cel mai probabil din octombrie, fix cu o lună înainte de startul campaniei electorale.
Prin noul sistem se vor putea achiziţiona, până la sfârşitul anului, 5.000 de autoturisme noi şi alte 20.000 în 2015. Potrivit unor surse neoficiale, preţul maxim al maşinilor noi ce vor fi acceptate în program va fi fie de 45.000 de lei fără TVA, fie de 50.000 de lei fără TVA.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro