Matt Damon a sosit la Bucureşti luni seară şi s-a declarat entuziasmat de faptul că va colabora din nou cu regizorul Terry Gilliam, care s-a chinuit luni bune să facă rost de bani pentru filmul “The Zero Theorem”. Acţiunea se petrece în viitor şi, pentru acest rol, apropiaţii actorului ne-au declarat că Matt s-ar fi tuns la chelie. Artistul va rămâne în România aproximativ o săptămână, iar filmările, care încep astăzi, vor avea loc la Buftea.
Ieri, celebrul actor, care are în palmeres un Oscar, nu a dorit să iasă din camera hotelului de patru stele în care este cazat, preferând să se odihnească şi să butoneze telecomanda televizorului. El stă la etajul 8, având vedere spre piscina stabilimentului. Deşi angajaţii hotelului au fost îndrumaţi să îi facă pe plac invitatului special, Matt nu i-a deranjat mai deloc, cerând, doar de câteva ori, sticle cu sucuri naturale de morcovi şi de portocale.

A câştigat Oscarul în 1998

Matt Damon e unul dintre cel mai bine cotaţi actori de la Hollywood. El a fost premiat cu Oscar în 1998, pentru rolul din “Good Will Hunting”. Cel mai mare succes al său a fost seria de filme cu agentul “Bourne”. Printre peliculele de succes în care a mai jucat se numără “Talentatul domn Ripley”, “Salvaţi soldatul Ryan” sau seria “Oceans Eleven”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dezastrul lăsat în urmă de viiturile devastatoare în județele Galați și Vaslui. O femeie doarme în mașină de câteva zile
Știrileprotv.ro
Dezastrul lăsat în urmă de viiturile devastatoare în județele Galați și Vaslui. O femeie doarme în mașină de câteva zile
S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său
Viva.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Palatul uitat din București care a intrat într-un proces de restaurare interminabil. E o clădire superbă, însă a ajuns în stare de degradare, deși face parte din Patrimoniul European
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cinci zodii care vor avea norocul vieții la începutul lui octombrie. E o perioadă de vis pentru ele

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Ce părere are un tânăr din Germania despre România, după ce a vizitat toate cele 44 de ţări europene
Observatornews.ro
Ce părere are un tânăr din Germania despre România, după ce a vizitat toate cele 44 de ţări europene
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI