„Avem un pacient a cărui prietenă a murit lângă el, dar el nu ştie. L-am întrebat dacă are vreo durere, mi-a spus că îl doare sufletul pentru că nu ştie unde e prietena lui. Noi ştim, dar nu e momentul să îi spunem adevărul. Avem pacienţi care au între 20 şi 40 de ani. Dăruirea medicilor a fost exemplartă, s-a operat 13 ore, dar nimeni nu s-a simţit obosit, după ce au operat 13 ore, încă stăteau la spital, ne-am simţit ca în tranşee”, a declarat medicul Ioniță.

În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei şi-au pierdut viaţa 29 de oameni, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi. La acest moment, 146 de persoane sunt internate la 12 spitale din Bucureşti.

DE CE AU MURIT TINERII ÎN COLECTIV. Ucişi de prostia angajaţilor din club

Tinerii care au murit sau au fost răniţi în incendiul din clubul Colectiv sunt victimele unor erori de neiertat, care, din nefericire, nu au fost observate de autorităţi la ultima inspecţie. Probabil, mai potrivită decât starea de şoc ar fi acum, pentru noi toţi, starea de furie. De ce? Tragedia a fost declanşată de o combinaţie nefastă şi inadmisibilă de zgârcenie şi de prostie.

În timp ce medicii fac eforturi colosale să-i salveze pe răniţi, o anchetă de amploare a fost declanşată pentru stabilirea cauzei care a dus la declanşarea incendiului. Iar primele indicii – deocamdată din surse neoficiale – sunt halucinante.
Administratorul firmei care a asigurat izolarea fonică la Colectiv ne-a declarat că patronii i-au cerut să folosească materiale ieftine, iar angajaţii ar fi spălat tavanul în urmă cu o lună, îndepărtând astfel soluţia ignifugă cu care era impregnat.
“Noi am pus la dispoziţie mai multe materiale din care să aleagă, patronii l-au ales într-un final pe cel mai ieftin. Colaborarea noastră a început în 2013, însă reprezentanţii clubului trebuiau să fie controlaţi, ei nu au avut controale până acum… La astfel de evenimente ar fi trebuit să stea cu pompierii lângă scenă! Mai grav este că, în urmă cu o lună, am aflat că angajaţii au dat jos tavanul, care este dintrun burete ce conţine soluţie ignifugă, şi l-au spălat, ca să scape de fumul care s-ar fi impregnat. Nu ştiu cu ce soluţie a fost spălat, însă acest lucru poate fi definitoriu pentru propagarea focului cu atâta rapiditate”, a declarat pentru Libertatea administratorul firmei Pro Audio Store, Ştefan Şuto.
O altă problemă care a agravat situaţia vineri seară a fost lipsa personalului calificat, a acelor oameni care să pună mâna pe un extinctor la momentul potrivit şi să îndrume lumea către ieşire.

Clubul fusese amendat din această pricină în urmă cu doar o săptămână, dar patronii nu au luat nici un fel de măsuri. Factori agravanţi au fost şi existenţa unei singure uşi, dar şi faptul că în club, care are o capacitate de 100 de persoane, erau, cum spuneam mai sus, în jur de 400 în momentul declanşării incendiului.
În aceste condiţii, nu e de mirare că, deşi ancheta este abia la început, procurorii vorbesc deja de omor calificat şi distrugere calificată.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Cei mai mulţi au murit intoxicaţi, nu arşi

Medicii care efectuează autopsiile susţin că majoritatea tinerilor au murit ucişi de aerul inhalat. Mulţi dintre ei aveau ochii arşi şi corneea distrusă. Leziunile de la nivelul feţei au îngreunat, de altfel, identificarea decedaţilor.
Asta, şi faptul că o mare parte nu aveau la ei acte de identitate. “Majoritatea au murit instantaneu. Odată cu începutul incendiului, au ars şi materialele din jur, mesele, scaunele şi acea tapiţerie care antifona şi care conţine cianuri şi substanţe toxice. Pe lângă monoxidul de carbon, arderea capitonajului, care conţine derivaţi toxici şi chimicale, a dus la otrăvirea aerului cu cianuri”, susţin surse din cadrul IML.
Cauzele morţii au fost arsurile de laringe, de faringe, trahee şi bronhii, dar şi inhalarea de fum şi intoxicaţia cu gaze toxice şi monoxid de carbon, susţin surse de asemenea, câteva persoane cu leziuni mecanice, de pe urma căderilor, lovirilor sau a strivirii.
Printre cei decedaţi se numără Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii trupei care concerta pe scena clubului, Goodbye to Gravity. Solistul formaţiei, Andrei Găluţ, e în stare gravă – în comă, cu arsuri pe 45% din suprafaţa corpului -, la fel basistul, Alex Pascu, fiul Anei Pascu, fostă scrimeră dublă laureată cu bronz în anii 70, acum vicepreşedintă a Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedintă de onoare a Federaţiei Române de Scrimă.
Medicii de la Spitalul Floreasca, unde sunt internaţi, sunt rezervaţi în privinţa şanselor lor de supravieţuire. Adrian Despot, de la Viţa de Vie, despre care a umblat la un moment dat zvonul că ar fi fost rănit grav, a fost, de fapt, rănit uşor. Wilmark şi Oana Tache, alte vedete care s-au aflat la locul tragediei, sunt nevătămaţi.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Urmează operaţii complicate şi riscante

Turul de forţă început vineri seară de medicii din spitalele bucureştene, odată cu decretarea codului roşu, se va transforma într-un test de anduranţă în zilele următoare, când răniţii aflaţi în spitalele de urgenţă vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale necesare, dar riscante şi complicate. Unii, cei în stare gravă, nu se ştie dacă vor supravieţui.
Secretarul de stat Raed Arafat a făcut apel la toţi românii să doneze sânge, fiindcă vor fi necesare transfuzii în cazul tuturor celor operaţi. Sunt apţi să doneze cei care au între 18 şi 65 de ani, peste 50 kg, sunt sănătoşi clinic şi nu au avut în copilărie boli precum hepatita, nu au consumat grăsimi în ultimele 24 de ore şi nici alcool în ultimele 48. Gravidele şi lăuzele nu au voie să doneze sânge.

Cazul, preluat de Parchetul Înaltei Curţi

După ce au efectuat măsurători toată noaptea alături de criminalişti la clubul Colectiv, procurorii de pe lângă Parchetul Bucureşti au fost înştiinţaţi telefonic că trebuie să predea documentaţia Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a preluat cazul. Amploarea uriaşă pe care a luat-o acest caz şi numărul mare de victime au stat la baza acestei decizii.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Vinerea neagră, urmată de 3 zile de doliu naţional

Ieri la prânz, Klaus Iohannis a decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor de la clubul Colectiv.
De altfel, imediat după producerea tragediei, preşedintele României a postat pe Facebook următorul mesaj: “Sunt cutremurat şi profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toţi, pentru naţiunea noastră şi pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicaţi în operaţiunile de salvare şi îi rog să aibă încredere că instituţiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toţi să fim alături de familiile îndurerate şi să dăm dovadă de solidaritate şi de compasiune”.
Foto: Captură Digi

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI