Bărbatul a fost transportat duminică, cu elicopterul, în Capitală, după ce sâmbătă noaptea a fost împuşcat de două ori chiar în centrul oraşului Constanţa. Pistolarul, care încă nu a fost identificat, a tras două gloanţe în Arsen, unul ajungând în trahee şi în esofag, iar cel de-al doilea i-a străpuns artera subclavie. “Pacientul a fost operat, dar se află la Terapie Intensivă, în stare gravă. Cele două gloanţe nu au fost scoase. Ele pot «migra» în corp, prin urmare va fi necesară o reevaluare imagistică, în urma căreia vom vedea dacă se mai poate interveni sau nu. Deocamdată, nu e cazul”, ne-a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca din Bucureşti.
Pistolarul era mascat
În acest timp, poliţiştii din Constanţa au mai audiat, ieri, doi martori, care să-i poată ajuta să-l găsească pe atacator. Nu există încă un suspect, dar se pare că autorul atentatului a fost surprins pe camerele de luat vederi montate la un magazin situat aproape de locul faptei. Pe imagini apare o persoană cu cagulă pe cap care se apropie de maşină, trage şi fuge.
Poliţiştii sunt de părere că este vorba de un bărbat de 20-25 de ani. După modul în care au fost executate focurile de armă şi traiectoria gloanţelor, anchetatorii iau în calcul ca arma să fie una artizanală, cel mai probabil un pistol cu bile de cauciuc modificat pentru a putea trage cu muniţie letală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro