«Sportul te face mai bun şi mai frumos»

“De regulă, urc treptele în fiecare seară, alături de câteva prietene. Acum e o excepţie că se întâmplă să fac sport dimineaţa. Am calculat la un moment dat şi am ajuns la concluzia că urc în fiecare seară cam 3.000 de trepte”, ne-a dezvăluit Nicoleta în timp ce ţopăia de zor pe scările încinse de soare. Ca şi cum nu ar fi depus destul efort, Nicoleta s-a retras apoi pe iarbă, la umbră, unde a făcut abdomene, genuflexiuni şi exerciţii pentru tonificarea feselor.
“Aşa îmi menţin funduleţul ferm! Păi, ce credeaţi? Trebuie să munceşti zdravăn pentru a te păstra în formă!”, ne-a suflat Nicoleta în timp ce se încorda ca un arc. Încinsă de atâta efort, fosta Miss România s-a descălţat şi şi-a răcorit picioarele în balta din parcul Carol, fără să-i pese de curioşii care se holbau aiuriţi.
După 60 de minute de efort susţinut, bruneta s-a despărţit de fotoreporterul ziarului nostru cu un îndemn: “Pune osul la treabă, fă sport, te face mai bun şi mai frumos!”.

S-a aprovizionat cu lapte şi cu cereale pentru copii

Ca o mămică grijulie, Nicoleta Luciu s-a asigurat că, în momentul întoarcerii sale în Cipru, alături de familie, le va duce celor mici cele trebuincioase. Ieri, ea şi-a făcut serioase provizii de lapte praf şi cereale pentru tripleţii Kim, Kevin şi Karoly (un an şi opt luni). Bruneta mai are un copil cu Zsolt Cergo, pe Zsolt jr (4 ani).
A dat Mediterana pe o bălăceală în balta Cocioc! Nicoleta Luciu a renunţat la concediul de cinci stele din Cipru, pentru a prezenta o nouă emisiune TV | FOTO

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Libertateapentrufemei.ro
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Adevarul.ro
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Observatornews.ro
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI