Simţindu-se înşelată şi minţită, Anna Lesko a lansat un atac dur la adresa fostului său impresar, Florin Nedelcu.
“Florin m-a minţit şi m-a păcălit, m-a escrocat, ştiind că sunt mamă, am un copil căruia practic a vrut să-i ia pâinea de la gură. Când eşti mamă, eşti o leoaică atunci când cineva te fură. El ştia că am o familie şi că mă întreţin, nu am un milionar, plus că îmi rupeam ficaţii pe drumurile astea interminabile, iar el câştiga bani de pe urma mea”, a declarat Anna.
Artista a povestit, în premieră pentru Libertatea, şi care a fost sămânţa ce a declanşat acest scandal de proporţii: “În noaptea de Revelion, am întârziat la ultimul concert, de lângă Piteşti, în jur de 45 de minute, tocmai pentru că el a făcut pană. Întrucât clienţii începuseră să plece, beneficiarul a anulat spectacolul. În momentul în care i-am cerut avansul lui Nedelcu pentru întreaga echipă, el m-a minţit că nu a primit nimic”, spune ea.
I-a transmis un mesaj dur
După o întreagă tărăşenie, Anna ar fi aflat că, de fapt, Nedelcu încasase în numele ei 3.600 de euro.
“L-am sunat apoi pe Nedelcu şi i-am transmis să-i fie ruşine că a minţit în aşa hal, că e un nesimţit şi că nu vreau să mai aud de el. Am cântat până la urmă pentru acel om, care l-a obligat pe Nedelcu să-mi înapoieze banii”.
Anna e convinsă că a mai fost înşelată: “A fost prima oară când am verificat, cu siguranţă este vorba de mult mai mulţi bani”. În prezent, Anna Lesko lucrează cu Ştefania Grosu.