„Atâta am putut să fac azi pentru omenire. La desert, încerc să salvez planeta cu o îngheţată, că m-a întristat încălzirea globală”, a scris amuzată vedeta la explicaţa foto. Fotografia a adunat zeci de like-uri şi comentarii pe profilul Mihaelei.

Cine e Mihaela Rădulescu?

Mihaela Rădulescu s-a născut pe 3 august 1969 la Piatra Neamţ şi este una dintre cele mai apreciate şi mediatizate vedete tv din România, dar în tinereţe nici nu visa să ajungă vreodată să lucreze în televiziune, pasiunea şi ocupaţia ei fiind sportul. Astfel, în tinereţe, Mihaela Rădulescu a fost instructor de fitness, şofer de taxi şi secretara primului purtător de cuvânt al Guvernului. În presă, vedeta a intrat în 1994, primul ei loc de muncă în domeniu fiind la Tele7abc, după care a plecat la PRO TV. Faima ca cunoscut-o la Antena 1, cu emisiunea „Duminica în familie”.

Între timp, ea  a fost invitată dar şi gazda mai multor emisiuni la diverse posturi de televiziune. Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori, în 1989 cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997 s-a căsătorit cu Ştefan Bănică Jr., de care a divorţat acuzându-l că a înşelat-o, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat în 2008. Mihaela are împreună cu ultimul soţ un băieţel, Ayan. Din 2008 formează cu cuplu cu prezentatorul tv Dani Oţil, care e cu 11 ani mai tânăr decât ea. 

Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”
Recomandări
Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

Foto: Facebook
Citeşte şi:

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
FANATIK.RO
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI