Autorităţile, indiferente la suferinţa acestora

Mihaela Ticăleancă a lucrat ca femeie de serviciu la Primăria Pantelimon. După ce s-a îmbolnăvit, şi-a pierdut slujba. Cei de la primărie nu i-au dat ajutor social, pentru că doctorii de la Institutul Oncologic Fundeni nu i-au finalizat actele de handicap. Am încercat să luăm legătura cu cei care au tratat-o, însă ni s-a răspuns sec. “Medicul a ieşit din tură şi, oricum, nu răspunde prea uşor la telefon. Nu ştim de ce femeia nu a primit avizele medicale. În plus, noi nu avem voie să dăm astfel de «relaţii »”, ne-au spus cei de la Institutul Oncologic Fundeni. Între timp, Mihaela se duce zilnic cu taxiul, la Fundeni, pentru a primi calmante. “Am chemat salvarea pentru mama, dar nu a venit. Un vecin ne-a dat nişte bani, am suit-o în taxi şi am dus-o la spital. Mergem în fiecare zi acolo, să-i mai aline durerea”, ne-a spus Nicoleta, fata cea mare. Cum de este posibil ca o femeie bolnavă de cancer să se zbată în chinuri groaznice, fără medicamente compensate, când în lume se aleargă pe picioare robotizate? Gravitatea situaţiei constă în indiferenţa autorităţilor, care privesc impasibile cum o mamă se stinge în faţa copiilor săi. De sus, de la ultimul etaj, de pe scaunul de piele al biroului, viaţa este frumoasă. Sfârşitul unei societăţi civilizate apare când uităm să întindem o mână de ajutor sau când ne dezinfectăm palmele cu spirt pentru că am fost nevoiţi să punem mâna pe o frunte cuprinsă de febră.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

De ce au nevoie!

  • Mihaela să primească asistenţă medicală permanentă
  • o sobă
  • lemne pentru foc
  • să fie rebranşaţi la lumină
  • haine groase
  • alimente

Important! Cei care doresc sa ajute aceasta familie cu haine sau alimente, pot trimite coletele pe adresa ziarului Libertatea, bulevardul Dimitrie Pompeiu nr.6, sector 2, Bucuresti. Reporterii nostri se vor asigura ca vor ajunge la destinatari. Informatii suplimentare despre adresa exacta a acestora le gasiti la numarul de telefon 021-2030804.

Cum poţi ajuta:

Donează în conturile Fundaţiei Ringier
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
SWIFT: RZBRROBU
IMPORTANT!!!!!! Cei care virează bani în aceste conturi să specifice că donaţia se face pentru Mihaela Ticăleancă.

Libertatea a prezentat ieri cazul cutremurător al copiilor din localitatea Pantelimon
fotografii: Gabriel Pătruţ

ana_maria_tata.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI