Mihai Trăistariu e din nou pus pe harţă. De data asta nu s-a luat de foştii colegi de suferinţă din concursul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, ci de cântăreţii români. Mihai a mărturisit că este un mare fan al concursului Eurovision, care i-a adus foarte multe beneficii, motiv pentru care îi încurajează pe toţi artiştii să participe la această competiţie muzicală europeană: ”Când îi aud pe unii colegi că nu-i interesează Eurovision-ul, sau că nu li se pare atât de important în cariera unui muzician, mă pufneşte râsul! Nu ştiu cum naiba, dar este, de departe, cel mai mare concurs muzical al PLANETEI şi, în continuare, show-ul TV cu cea mai mare audienţă posibilă”, a declarat Mihai Trăistariu.
Cântăreţul a încercat de şase ori să ajungă în marea finală Eurovision, dar i-a ieşit doar o dată, în 2006, când piesa lui, ”Tornero”, a adus România pe locul al patrulea, cu cel mai mare punctaj obţinut de ţara noastră de-a lungul timpului. ”A 6-a oară a fost cu succes. Succes care s-a numit simplu: „Tornero”. 30 de ţări au difuzat la radio şi în cluburi piesa, aducându-mi o sumedenie de concerte în străinătate, o mulţime de premii”, a punctat Mihai.
Dintre cei 12 concurenţi de anul acesta care îşi doresc să ne reprezinte la marele Eurovision, Mihai e convins că Luminiţa Anghel are cele mai mari şanse să plece la Viena, pe 23 mai: ”Am ascultat azi toate piesele înscrise la Selecţa Naţională Eurovision – România, aşa cum fac în fiecare an. La o primă ascultare formula Luminiţa Anghel – Andrei Tudor – Cristian Faur cred ca va trage lozul câştigător!”.
Selecţia naţională pentru Eurovision se va difuza duminică, 8 martie, pe canalele TVR, de la ora 20.30