Ceea ce au remarcat mulți dintre cei care au văzut diploma, a fost felul cum arăta artistul la 18 ani. În imaginea tip buletin, Mihai pare de nerecunoscut.
„De obicei, nu simt nevoia să mă justific în faţa nimănui! Mai ales când vine vorba de inteligenţă. Un om deştept se cunoaşte după privire. Nu-i nevoie de dovezi. Ei bine, fiindcă mulţi se dau destul de destepţi în ultima perioadă şi se întrec în a-mi da sfaturi, îi anunţ cu surprindere că am fost un elev conştiincios. Mi-am făcut mereu temele, am fost mereu şeful clasei, comandant de grupă, detaşament şi unitate. Am fost de 6 ori olimpic naţional la matematică, am apărut de 3 ori în gazeta matematică, am fost selecţionat în lotul naţional olimpic, tot la matematica. Am urmat Facultatea de Matematică, pe cea de Informatică şi am început-o pe cea de actorie. La STAT. La toate 3 am luat bursă de merit sau de studiu. Aşă că… Cine vrea să-mi demonstreze că algoritmul VIEŢII mele nu e întocmai OK, se înşeală amarnic! Mi-am făcut calcule matematice şi…ştiţi ce ? E PERFECT!
Imaginea de DUR pe care vreau s-o abordez acum e o provocare chiar şi pentru mine! Şi, nu stiu de ce, dar am senzaţia că o să-mi iasă al naibii de bine! Concluzie: vedeţi-vă de vieţile voastre şi-aşa vraişte din muuulte puncte de vedere, revedeţi un pic manualele de gramatică, mai trageţi cu coada ochiului şi pe un manual de psihologie şi, cine ştie, poate o să pricepeţi că VIAŢA MEA ŞI ALEGERILE MELE, NU AU CUM SĂ VĂ AFECTEZE VIAŢA VOASTRĂ! Am ales din dicţionar cuvântul SCHIMBARE. Şi o să mă schimb până o să ajungeţi la concluzia că n-are niciun sens să vă puneţi cu ursul! Sau cu Dragonul! În fine. Cine mă urmează şi are încredere în mine va avea numai de câştigat. Cine nu, să rămână cu manelele româneşti, cu micii şi cu milioanele de agramaţi ce-şi dau cu părerea despre tot şi despre toate.
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
P. S.: Scuze că n-am avut grijă de diploma de bac! S-a udat la un moment dat şi. Asta e! P. S. 2 : Voi vedeţi că, la 18 ani, aveam cel puţin 1 KG de păr pe cap? P. S. 3 : Ah, am uitat să vă spun. Am intrat cu 10 la mate la Liceu şi am ieşit tot cu 10,” a scris Mihai Trăistariu.
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare la preţul unui apartament dintr-un complex de lux din Bucureşti
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor