Conform unor surse judiciare, militarul rus a efectuat imprudent o manevră de mers cu spatele în urma căreia autorurismul pe care-l conducea a lovit botul unei maşini parcate pe marginea drumului. Cei din maşina lovită au încercat să stea de vorbă cu şoferul vinovat însă acesta, care părea să fie băut, spun martorii, le-a întors spatele. Nici măcar poliţiştii ilfoveni nu l-au putut îndupleca pe reprezentatntul misiunii diplomatice să sufle în etilotest şi, cu atât mai mult să meargă la IML pentru a-i fi recoltate probe de sânge motiv pentru care şoferul, ce ar fi putut fi băut, s-a ales cu dosar penal.
Incidentul, în care nimeni nu a fost rănit, putea fi încadrat cu uşurinţă în categoria „tamponare” însă, pentru că diplomatul rus a refuzat să-i fie recoltate probe de sânge pentru alcoolemie acesta va răspunde penal. Rusul a mers pâna într-acolo încât nu a dat declaraţii nici în faţa poliţiştilor, nici în faţa procurorilor. În perioada următoare, rusul va fi totuşi chemat la audieri, prin căi diplomatice, respectându-se prevederile în astfel de situaţii. După legile româneşti, militarul diplomat riscă între doi şi şapte ani de puşcărie..

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO

Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI